Sorin Cîmpeanu: Zece milioane de teste de salivă vor ajunge în școli la începutul săptămânii viitoare

Publicat: 21 01. 2022, 18:16
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu / FOTO - Guvernul României

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că la începutul săptămânii viitoare vor fi livrate zece milioane de teste de salvă în școli.

„Până la începutul săptămânii viitoare, vor fi livrate în şcoli 10 milioane de teste pentru preşcolari, elevi şi angajaţi din învăţământ. Ministerul Educaţiei, la solicitarea Inspectoratului General Pentru Situaţii de Urgenţă, a transmis repartizarea pe judeţe pentru primul lot de teste rapide pe baza de salivă (10 milioane de teste) pentru a putea fi utilizate începând de săptămâna viitoare, cea de-a doua săptămâna a semestrului 2.

Apreciem deblocarea procesului de achiziţie a testelor, atât de necesare pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă sanitară a şcolilor şi grădiniţelor”, a afirmat ministrul.

Procesul de achiziție a fost blocat din cauza firmelor care au contestat achiziția.

Gândul a solicitat de la CNSC informații despre firmele care au depus contestații și termenul de soluționare a acestora.

  • Prima contestație a fost depusă la CNSC pe 4 ianuarie, de SC S&S Groupe Prodimpex SRL.
  • A urmat o a doua contestație, pe 6 ianuarie, formulată de SC Iossocialmedia SRL.
  • Pe 7 ianuarie, SC Best Achiziții SRL a trimis la CNSC o cerere de intervenție voluntară în cazul primelor două contsetații.
  • Pe 10 ianuarie, în ultima zi în care puteau fi făcute contestații pentru Lotul 1 de teste, CNSC a primit alte două contestații, de la SC Doctor Swiss SRL și, din nou, de la SC S&S Groupe Prodimpex SRL, potrivit răspunsului transmis de CNSC pentru GÂNDUL.