SUA limitează participarea Ungariei la programul de scutire a vizelor Visa Waiver. Măsura se aplică pentru pașapoartele emise în perioada 2011 – 2020

Publicat: 01 08. 2023, 12:41

Participarea Ungariei la programul american de scutire a vizelor Visa Waiver a fost limitată, marți, pe fondul preocupărilor legate de securitate în ceea ce privește noile pașapoarte. Măsura luată de Statele Unite se aplică în cazul pașapoartelor emise între 2011 și 2020 cetățenilor din România, Slovacia și Ucraina, care au primit cetățenia statului maghiar.

Prin intermediul programului Visa Waiver, cetățenii din 40 de țări participante pot să călătorească pe teritoriul american, în termen de maximum 90 de zile, pentru turism, afaceri sau tranzit, fără a fi necesară obținerea unei vize. Pentru ca acest lucru să fie posibil, călătorii au nevoie doar de un sistem electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA).

Statele Unite au luat, marți, decizia de a reduce valabilitatea ESTA pentru deținătorii de pașapoarte maghiare, de la doi ani, la un an. De asemenea, sistemul electronic de autorizare a călătoriilor va fi valabil doar pentru o singură utilizare.

Ungaria este singura țară afectată de măsura luată de Statele Unite, din cele 40 de state care participă la programul american, ca răspuns la preocupările legate de securitate.

Premierul maghiar Viktor Orban a pus în aplicare, în 2010, o schimbare majoră de politică prin care a acordat cetățenie etnicilor maghiari din străinătate, printre care și România, Slovacia și Ucraina. Potrivit criticilor guvernului lui Orban, premierul maghiar a pus în practică această mișcare controversată cu scopul de a-și spori perspectivele electorale.

Într-o declarație anterioară anunțului făcut de SUA, ambasadorul Statelor Unite la Budapesta, David Pressman, a declarat că „există sute de mii de pașapoarte care au fost emise de guvernul Ungariei ca parte a programului de naturalizare simplificată, fără a exista mecanisme stricte de verificare a identității”.

„Aceasta este o zi cu adevărat nefericită. Acesta nu este rezultatul pe care Statele Unite l-au căutat sau îl caută”, a adăugat David Pressman.

Relația Ungariei cu partenerii occidentali s-a deteriorat masiv, un exemplu în acest sens fiind frustrarea profundă a aliaților NATO ai Budapestei privind lipsa ratificării cererii Suediei de a adera la alianță, de către Parlamentul Ungariei.

În 2017, Statele Unite ale Americii au făcut ca statutul Ungariei în cadrul programului de scutire de vize să devină provizoriu. Totodată, și preocupările legate de securitate au determinat autoritățile americane să îi facă neeligibili pe maghiarii născuți în afara țării, începând cu 2020.

În urma deciziei actuale, toți deținătorii de pașapoarte maghiare vor fi afectați. „Este vorba despre o alegere. Până acum, guvernul ungar a ales să nu abordeze această preocupare de securitate, ceea ce a determinat Statele Unite să răspundă”, a precizat ambasadorul Statelor Unite la Budapesta, potrivit Politico.

Sursa foto: Profimedia


CITEȘTE ȘI:

Frontul antivize USA. Serviciile Secrete, Internele, Externele și Justiția fac echipă pentru eliminarea vizelor americane pentru români

UE, luată cu asalt de migranți. CIFRA record de cereri de azil atinsă în 2022

Documentul fără de care nu poți trece granița. Mii de români au fost nevoiți să își ANULEZE vacanțele