Suma uriașă pe care trebuie să o dea șoferii pentru a-și schimba cauciucurile. Ce trebuie să știe românii

Publicat: 23 11. 2022, 14:13
Actualizat: 16 12. 2022, 13:46
Foto: Pexels.com

Iarna începe să își intre în drepturi în întrega țară, așadar spferii sunt obligați de către lege să treacă la anvelopele de iarnă. Codul rutier prevede că sunt obligatorii anvelopele de iarnă oricând se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau ploi, indiferent de data din calendar, altfel șoferii prinși riscă amenzi consistente.

Însă, dincolo de amenzile foarte mari, șoferii trebuie să scoată din buzunar sume colosale pentru anvelopele de iarnă. Preţurile pentru patru cauciucuri pornesc de la 1400 de lei, însă pot ajunge şi la 3000 de lei, în funcţie de marcă şi dimensiuni, fără să mai adăugăm manopera.

În plus, șoferilor nu trebuie să le lipsească din portbagaj în perioada iernii racleta pentru geamuri, lopata pentru zăpadă, dar și cabluri de alimentare cu curent, în cazul în care bateria devine nefuncțională.

Cât e sancțiunea în cazul în care circulați fără anvelope de iarnă

Potrivit Codului Rutier, conducerea autovehiculului cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu gheață, zăpadă sau polei, fără a avea montate pe roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate constituie contravenții și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice.

Încălcarea prevederilor Codului Rutier se sancționează. Există 5 clase de sancțiuni cu puncte de amendă în Codul Rutier, ultima fiind exclusiv pentru persoanele juridice:

  • Clasa I: 2-3 puncte de amendă, respectiv 290 de Lei – 435 lei
  • Clasa a II-a: 4-5 puncte de amendă, respectiv 580 de Lei – 725 lei
  • Clasa a III-a: 6-8 puncte de amendă, respectiv 870 de Lei – 1.160 lei
  • Clasa a IV-a: 9-20 de puncte de amendă, respectiv 1.305 lei – 2.900 lei
  • Clasa a V-a (pentru persoane juridice): 21-100 de puncte de amendă, respectiv 3.045 Lei – 14.500 lei

Punctul de amendă este în continuare plafonat, nu a fost majorat odată cu salariul minim brut pe economie, cel puțin până la finalul anului, la 145 de lei.

Astfel, pentru lipsa anvelopelor de iarnă, șoferii riscă să primească 9-20 de puncte de amendă, respectiv 1.305 Lei – 2.900 de lei, dar și reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia de către poliția rutieră, conform legii.