Nepalezi cu năravuri vasluiene. După un accident rutier, medicii sosiți la fața locului au scos din șanț, pe lângă victimă, și doi nepalezi morți de beți

Publicat: 27 10. 2025, 18:42
Actualizat: 27 10. 2025, 20:11

Salvatorii din Vaslui au recuperat de la locul unui accident un cetățean turc, un român accidentat și doi nepalezi în stare avansată de ebrietate. Din informațiile transmise de medici, un șofer turc a lovit cu un TIR un cetățean român, iar medicii care s-au deplasat la fața locului au mai găsit doi cetățeni nepalezi într-un șanț.

Potrivit primelor informații ale polițiștilor, un autotren condus de cetățeanul turc a lovit un localnic, român, aflat pe carosabil. În urma apelului la 112, la fața locului au fost trimise două ambulanțe de la Serviciul Județean Vaslui, cu medic, și o ambulanță SMURD. Salvatorii au mai găsit în șanțul de pe marginea drumului alte două persoane, cu cetățenie nepaleză.

Paramedicii au constatat că nepalezii din șanț erau în stare avansată de ebrietate

Paramedicii au vrut să le acorde primul ajutor, dar au constatat că nepalezii nu prezentau urme de lovire. În schimb, cei doi răspândeau un iz puternic, specific consumului de alcool. Ulterior, starea avansată de ebrietate a nepalezilor a fost confirmată de etilotest.

Și șoferul turc a fost testat, iar rezultatul a fost negativ. Românul accidentat a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului de Urgență Bârlad, unde a fost diagnosticat cu politraumatisme severe la membrele inferioare.

FOTO – Caracter ilustrativ: ISU Sibiu

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală în acesat caz, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

FOTO – ISU Vaslui (ARHIVĂ)