Tânărul din Timișoara care l-a amenințat cu moartea pe Read Arafat, internat la psihiatrie. Ce i-a transmis șefului DSU

Publicat: 26 03. 2021, 14:51
Actualizat: 26 03. 2021, 14:54
Tânărul din Timișoara care l-a amenințat cu moartea pe Read Arafat, internat la psihiatrie. Ce i-a transmis șefului DSU

Daniel Gașpar, tânărul din Timișoara care l-a amenințat cu moartea pe Raed Arafat, a fost internat într-un spital de psihiatrie, în urma unei hotărâri luată de instanța de judecată.

La începutul lunii martie, individul amenința că, dacă Raed Arafat nu-și dă demisia, este gata să vină la București cu toporul în mână, pentru a-și face propria dreptate.

Domnu’ Arafat. Astăzi ţi-am pregătit ceva frumos. Vreau să vă arăt ce am pregătit pentru domnu’ Arafat”, spunea, la momentul respectiv, Daniel Gașpar, într-o înregistrare de pe pagina sa de Facebook, înainte de a se lăuda cu un topor, un ciocan, o rangă şi o lopată.

Între timp, La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a fost înregistrat pe 12 martie un dosar penal, în care se efectuează urmărirea penală faţă de Daniel Gașpar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

În fapt s-a reţinut suspiciunea rezonabilă că în data de 10.03.2021, în jurul orelor 12:00, aflându-se pe marginea drumului judeţean ce face legătura între localitatea Săcălaz şi Sânmihaiul Român, jud. Timiş, cu ocazia unei transmisiuni video pe reţeaua Facebook, suspectul l-a ameninţat cu acte de violenţă pe un secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, în sensul că îl va lovi cu un topor, cu un ciocan şi cu o rangă, aceste acte având legătură cu activitatea profesională a persoanei vătămate”, se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Raed Arafat, amenințat cu moartea. Ce au decis judecătorii

În acest dosar, procurorul a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice faţă de bărbat timișoreanul care l-a amenințat pe Raed Arafat. Ulterior, s-a ajuns la concluzia că Daniel Gașpar are comportament agresiv și că suferă de halucinații, motiv pentru care trebuie internat într-un spital de psihiatrie.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de IML Timişoara la data de 19.03.2021, s-a concluzionat că persoana expertizată a avut discernământul abolit, raportat la fapta cercetată şi s-a recomandat aplicarea de urgenţă a măsurii de siguranţă prev. de art. 110 Cp (internarea medicală), având în vedere potenţialul agresiv şi modificările halucinator-delirante prezentate de suspect. Având în vedere aspectele evidenţiate în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală, la aceeaşi dată procurorul a formulat propunere către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, de luarea a măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”, se mai arată în comunicat.