Te temi că Inteligența Artificială îți va fura job-ul? Ce au răspuns oamenii întrebați de Gândul

Publicat: 14 07. 2026, 16:59

Gândul a provocat oamenii să răspundă la întrebarea „Te temi că Inteligența Artificială îți va fura job-ul?”, în cadrul unui sondaj publicat pe pagina de Facebook. Ieri, am pus aceeași întrebare românilor, pe stradă.

 Loading ...

76% dintre români nu văd o amenințare în AI

76% dintre participanții la sondaj sunt convinși că AI-ul nu le poate fura job-ul. Doar puțin peste 20% dintre oameni se tem de faptul că Inteligența Artificială ar putea să-i înlocuiască în viitor la locul de muncă.

Cine se simte în pericol?

În cadrul interviurilor de ieri, răspunsurile au fost variate. Cei mai îngrijorați de ascensiunea Inteligenței Artificiale sunt românii care lucrează în domenii creative, de birou sau tehnologie. De exemplu, un artist din industria muzicală consideră că publicului îi va fi mult mai ușor în viitor să ceară AI-ului o melodie personalizată, în loc să mai caute artiști independenți.

„Normal că mi-ar putea fura job-ul. Eu lucrez în industria muzicală. Oamenilor le e mult mai simplu acum să roage Inteligența Artificială să creeze o piesă fix pe placul lor, în loc să mai stea să caute artiști.”

Meseriile care sunt „protejate” de ascensiunea tehnologiei

La polul opus, persoanele care fac muncă fizică, nu consideră că Inteligența Artificială poate fi o amenințare pentru ei.

„Eu sunt lăcătuș mecanic, nu l-aș vedea să schimbe un butuc sau ceva,” a declarat un alt respondent. 

De asemenea, și cei care lucrează în domenii în care interacțiunea umană contează foarte mult, nu se tem că ar putea fi înlocuiți vreodată. O profesoară de Limba și literatura română consideră că va rămâne la catedră în următorii ani.

„Inteligența Artificială face o treabă bună până la un anumit nivel. Pe urmă, tot omul este cel care rezolvă treaba. Asta este părerea mea”, a concluzionat o pensionară intervievată.