Zeci de tinere, înţepate cu ace de seringă la petreceri din Spania. Ulterior, se simțeau amețite și somnolente

Publicat: 07 08. 2022, 16:44
Actualizat: 07 08. 2022, 16:49
FOTO - caracter ilustrativ: Shutterstock

Poliția spaniolă a deschis o anchetă după ce zeci de tinere au susținut că ar fi fost înțepate cu ace de seringă în timpul unor petreceri.

Tinerele acuză că au fost înțepate în timp ce erau la petreceri. Acestea susţin că au ieșit seara să se distreze și au observat apoi mici înțepături în brațe și picioare. Ulterior, au început să se simtă amețite și somnolente.

Până acum, sunt 60 de asemenea cazuri, iar autoritățile le cer acestor femei să anunțe în cel mai scurt timp dacă sunt victime de acest fel, relatează Antena 3.

În urma cercetărilor, într-unul dintre cazuri s-au depistat substanțe toxice, dar ancheta continuă în acest caz, iar polițiștii iau în serios toate plângerile de acest fel pentru a lua cele mai drastice măsuri.