Tragedie la Iași. O femeie de 38 de ani a murit subit în timp ce se afla la cumpărături. Testele au confirmat că aceasta avea COVID

Publicat: 04 11. 2021, 15:46

O femeie cu COVID din Iași a murit în timp ce se afla cu familia la cumpărături. Soțul a a sunat la 112 după ce acesteia i s-a făcut rău și a explicat echipajului de pe ambulanță că tânăra s-a tratat timp de 10 zile acasă, pentru o presupusă gripă, fără a consulta un medic.

Un echipaj de pe ambulanță sosit imediat la fața locului a evaluat-o inițial pe femeie, însă aceasta a intrat în stop cardio respirator și a fost transportată de urgență la spital. Testele au confirmat că era infectată cu SARS-CoV-2.

Femeia care era mama unui copil în vârstă de 3 ani, nu era vaccinată. DSP Iaşi a declanşat o anchetă epidemiologică în acest caz.

„A fost evaluată iniţial de un echipaj al ambulanţei cu un asistent, iar saturaţia de oxigen era de 20 la sută. Când a ajuns şi echipajul ATI, se afla în stop. S-a efectuat resuscitare, iar activitatea cardiacă a revenit pentru câteva minute. A ajuns apoi în UPU, iar testul antigen rapid era pozitiv. S-a suspicionat o embolie pulmonară, ca şi complicaţie a COVID-19. S-a făcut resuscitare îndelungată, dar din păcate nu a răspuns la manevrele de resuscitare. A fost confirmat şi testul PCR”, a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Tot joi, o altă tânără de doar 28 de ani a murit, miercuri, la Spitalul Județean de Urgență din Arad, în urma infecției cu SARS-CoV-2. Decesul a fost anunțat de medicul Dana Olar, șefa Secției Pneumologie, care a scris un mesaj tulburător pe Facebook.

„Încă o tânăra de 28 de ani a pierdut lupta cu boala! În scurta perioada în care am colaborat, mi-am dat seama că era un om de o deosebită calitate: Bună, blândă, conștiincioasă, un om deosebit. Ce păcat că drumul ei în viață a fost atât de brutal retezat! Odihnește-te în pace, Iza! Secția Pneumologie 2 te regretă!”, a scris dr. Dana Olar pe pagina sa de Facebook.

Surse din cadrul spitalului au precizat pentru Gândul că tânăra nu era vaccinată și avea comorbidități, respectiv obezitate.

Miercuri, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat decesele altor doi tineri, de 23 și 28 de ani, din Dolj şi Botoşani. Cei doi tineri erau nevaccinați și doar unul dintre ei avea și alte probleme de sănătate.