Tragedie la Olimp! Un adolescent de 17 ani a murit după ce a dispărut în mare
Un adolescent de 17 ani a murit astăzi după ce a dispărut în mare, în zona Faleza Olimp – Steaua de Mare. Salvamarii l-au scos din apă, iar medicii au încercat să îl resusciteze, însă nu au mai putut să îi salveze viața.
Băiatul de 17 ani a decedat chiar dacă a fost resuscitat
Pompierii au anunțat că, la început, două persoane erau date dispărute în mare. La fața locului au ajuns o ambarcațiune din Mangalia și o autospecială de stingere.
Salvamarii l-au adus la mal pe adolescentul de 17 ani, iar echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța a început imediat manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, medicii au declarat decesul băiatului, conform Meteo Plus.
Patru persoane scoase din apă în Eforie Nord și Sud
Tot duminică, salvatorii care încadrează Șenilata Eforie Sud au intervenit pentru două persoane scoase din apă de turiști. Doi bărbați, în vârstă de 24 și 22 de ani au primit îngrijiri medicale la fața locului. Bărbatul de 22 de ani a fost transportat la spital. Celălalt a refuzat transportul după ce a fost evaluat și îngrijit la punctul de prim ajutor.
Un alt incident a avut loc tot astăzi la Eforie Nord, unde doi copii în vârstă de 12 ani au fost scoși din apă de salvamari. La fața locului a intervenit Șenilata Eforie Nord. Potrivit ISU Constanța, starea celor doi copii nu a impus transportul la spital.
Steagul Roșu a fost ridicat pe litoralul românesc
Pe litoral a fost ridicat steagul roșu din cauza condițiilor periculoase din mare. Vântul bate cu putere, valurile sunt mari, iar curenții pot duce rapid oamenii în larg. Chiar și așa, unii turiști ignoră avertismentele și intră în apă.
Ce semnifică steagurile de pe litoral?
Atunci când steagul roșu este arbodar, scăldatul este interzis. De asemenea, de reținut faptul că steagul roșu cu galben semnifică faptul că înotul este permis și plajele sunt supravegheate de salvamari. Steagul galben permite intrarea în apă a înotătorilor experimentați. Steagul alb-negru marchează o zonă destinată ambarcațiunilor.