Negociatorul-șef al Rusiei: Ucraina este dispusă să accepte „cerințele fundamentale” ale Kremlinului

Publicat: 30 03. 2022, 23:20
Actualizat: 31 03. 2022, 00:04
Vladimir Medinski, negociatorul-șef al Rusiei pentru discuțiile de pace / Sursă Foto: Profimedia

Negociatorul-șef al Rusiei în negocierile de pace cu Kievul, Vladimir Medinski, afirmă că Ucraina este dispusă să accepte „cerințele fundamentale” ale Rusiei, relatează Interfax.

„Ucraina și-a declarat disponibilitatea de a îndeplini acele cerințe fundamentale asupra cărora Rusia a insistat în ultimii ani. Dacă aceste obligații sunt îndeplinite, atunci amenințarea creării unui punct de sprijin NATO pe teritoriul ucrainean va fi eliminată”, a declarat Medinski, miercuri seara, la televiziunea Rossiya 24.

El a adăugat că Ucraina a formulat aceste teze în scris și le-a prezentat delegației ruse la discuțiile de la Istanbul de marți.

Cerințele despre care Rusia afirmă că au fost acceptate de Ucraina

„Ne-au dat principiile unui posibil viitor acord scrise pe hârtie. Aceste principii includ:

  • refuzul aderării la NATO, fixarea statutului de neutralitate al Ucrainei;
  • renunțarea la arme nucleare, precum și deținerea, achiziționarea și dezvoltarea altor tipuri de arme de distrugere în masă;
  • renunțarea la desfășurarea bazelor militare străine și a contingentelor militare;
  • obligația de a desfășura exerciții militare cu participarea forțelor armate străine numai de comun acord cu statele garante, inclusiv Rusia”, a spus el.

Acesta a subliniat că Ucraina „și-a declarat disponibilitatea de a negocia cu Rusia pentru prima dată”.

Vladimir Medinski, consilier personal al președintelui Vladimir Putin, a mai spus că „poziția de principiu a țării noastre față de Crimeea și Donbas rămâne neschimbată”, după ce Kievul a propus, marți, un termen de 15 ani pentru a soluționa problema statutului Crimeii, anexată ilegal de Rusia în 2014.

Totuși, comentariile lui Medinski, negociatorul-șef al Moscovei, vin după ce mai devreme în cursul zilei de miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, declarase că Rusia nu vede progrese serioase în negocierile de pace cu Ucraina.

Totuși, el a precizat totuși că „lucrul pozitiv este că partea ucraineană a început cel puțin să formuleze concret și să pună pe hârtie ceea ce își propune”.

„În rest, până acum nu putem afirma nimic foarte promițător, niște descoperiri, există încă un foarte, foarte lung drum de parcurs”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin în timpul conferinței sale de presă zilnice.

Peskov a fost întrebat și despre propunerea Ucrainei ca statutul Crimeii să fie tranșat în urma unor discuții bilaterale separate, răspunzând ironic că „nu vom invada Crimeea, ea face parte din Federația Rusă”.

Vă recomandăm și: Negociatorul şef al delegaţiei ruse: Moscova nu se opune aderării Ucrainei la UE