Ucrainenii pot raporta pe o nouă pagină de internet abuzurile comise de armata rusă contra civililor

Publicat: 10 04. 2022, 00:18
Sursa foto: Profimedia

Ucrainenii pot raporta abuzurile comise de forţele ruse contra drepturilor omului pe un nou website, a anunţat sâmbătă ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba.

„Dovezile care sunt strânse în legătură cu atrocităţile comise de armata rusă în Ucraina vor garanta că aceşti criminali de război nu scapă de justiţie”, a scris Kuleba pe Twitter.

Website-ul cuprinde imagini şi relatări ale martorilor despre crime, torturi şi violuri contra civililor în timpul invaziei ruse începute pe 24 februarie în Ucraina, notează Agerpres.

Imaginile cu zeci de cadavre în gropi comune sau pe străzile din jurul Kievului, apărute în weekendul trecut, după retragerea rusă, au revoltat ţările occidentale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de comiterea unui „genocid” în Ucraina.