Mugur Isărescu, primul ANUNȚ crucial pentru români, după alegerile prezidențiale: „Sperăm să fie şi mai bună în viitor” / Raportul asupra inflației

Publicat: 20 05. 2025, 12:01
Actualizat: 20 05. 2025, 12:08
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, primul anunț important pentru români, după alegerile prezidențiale

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a venit cu primul anunț important pentru români, după ce Nicușor Dan a fost ales președintele României. Oficialul de la BNR  a afirmat că aportul dominant la scăderea inflaţiei în perioada ultimilor luni l-a avut evoluţia preţurilor la combustibili. Mugur Isărescu a prezentat, marţi, raportul asupra inflaţiei din trimestrul I.

”Aportul dominant la scăderea inflaţiei în perioada ultimilor luni l-a avut evoluţia preţurilor la combustibili”

„Şi această evoluţie pozitivă în sens descendent a preţurilor la combustibil s-a legat şi de corecţia cotaţiei Brent, deci preţurile la ţiţei pe plan internaţional. Reducerea acestor preţuri a dus şi la variaţie pozitivă în sens de descreştere a preţurilor la carburenţi”, a explicat oficialul BNR.

Guvernatorul BNR l a mai adăugat că dezinflaţia este încetinită de presiuni în creştere în cazul produselor alimentare şi serviciilor.

”O evoluţie să spunem încă pozitivă, sperăm să fie şi mai bună în viitor, a avut rata inflaţie CORE2 ajustat, ea s-a redus în trimestrul I 2025, dar dezinflaţia este încetinită de presiuni în creştere în cazul produselor alimentare şi serviciilor unde costurile nu au scăzut dimpotrivă au crescut, datorită costurilor încă ridicate cu forţa de muncă”, a mai afirmat Isărescu.

Nicușor Dan îl consideră pe Mugur Isărescu cel mai bun premier pe care l-a avut România

Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, este cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut România vreodată, consideră noul președinte al României, Nicușor Dan.

„Mugur Isărescu, la momentul lui, a fost un om care a limitat foarte tare cheltuieli de stat, deci a venit cu o viziune foarte economică pentru poziția de prim-ministru. A limitat niște cheltuieli, a avut un echilibru  pe finanțele publice. Pentru prima oară, România a avut în perioada aceea creștere economică. Din ce-mi aduc aminte”, a declarat Nicușor Dan.

Guvernul Mugur Isărescu a condus România în perioada 22 decembrie 1999-28 decembrie 2000 și a fost un guvern de coaliție majoritară compus din CDR(Convenția Democrată din România), PD(Partidul Democrat), PSDR(Partidul Social Democrat din România) și UDMR(Uniunea Democrată a Maghiarilor din România).

 

Sursă foto: Youtube BNR

 

CITIȚI ȘI:

Adrian Năstase: „Mugur Isărescu ar fi fost o varianta mai bună de candidat pentru COALIȚIE”