Un baraj al Administraţiei Apele Române este la 36% coeficient de umplere, cel mai SCĂZUT din ultimii 6 ani
Volumul apei în acumularea Paltinu este la 36% coeficient de umplere, cel mai scăzut din ultimii 6 ani şi continuă să scadă, potrivit Administrației Naționale Apele Române. Populația din municipiul Ploieşti şi din oraşul Breaza va fi alimentată în continuare.
„În spaţiul hidrografic Buzău-Ialomiţa, ne confruntăm cu un regim hidrologic deficitar. Volumul apei în acumularea Paltinu este în prezent de 18,6 milioane m³ (36% coeficient de umplere, cel mai scăzut din ultimii 6 ani) şi va ajunge la aproximativ 15 milioane m³ până la sfârşitul lunii septembrie”, a anunțat Aministraţia Naţională Apele Române.
FOTO: Apele Române/Facebook
Totodată, instituţia precizează că pentru verificarea echipamentelor barajului (vanele golirii de fund), nivelul apei va fi coborât temporar la cota 620 mdM.
„Alimentarea cu apă a populaţiei şi a folosinţelor din aval, inclusiv municipiul Ploieşti şi oraşul Breaza, este asigurată în continuare fără restricţii. Volumul normal de exploatare al lacului este de 51,5 milioane m³, iar după verificări, nivelul va fi readus treptat la normal, conform prognozelor debitelor afluente”, a precizat instituția.
RECOMANDAREA AUTORULUI: