Un cuplu galez a spulberat norocul. Soții au câștigat de două ori un premiu de milioane la loterie

Publicat: 18 12. 2025, 12:35
Actualizat: 18 12. 2025, 12:46

Un cuplu din Țara Galilor a dat cu probabilitățile de pământ și a câștigat pentru a doua oară un premiu de milioane la loterie. Richard Davies, de 49 de ani, și soția lui, Faye Stevenson-Davies, 43 de ani, și-au revendicat marți de la Loteria Națională a Regatului Unit al doilea câștig care le-a dat viața peste cap din nou. Cei și-au urmat instinctul de campioni care le spunea să ignore șansele și să persevereze, relatează BBC.

„Știam că șansele ca acest lucru să se întâmple din nou erau practic inexistente. Dar noi suntem dovada că, dacă crezi, orice este posibil”, a declarat Faye Stevenson-Davies, specialistă în sănătate mintală.

Fabulosul cuplu a câștigat pentru prima dată marele premiu în iunie 2018, când numerele lor, extrase în jocul EuroMillions Millionaire Maker, le-au adus impresionanta sumă de 1 milion de lire sterline (aproximativ 1.139.000 milioane de euro). Chiar și după acel câștig, cei doi au continuat să cumpere bilete la loterie.

Au avut dreptate să-și urmeze instinctul, numai că de această dată premiul a fost obținut ceva mai greu, după patru extrageri consecutive pentru marele câștig.

Secretul și potriveala

„Când potrivești două numere la extragerea Lotto, câștigi automat un Lucky Dip pentru jocul următor. Asta ni s-a întâmplat nouă. Am potrivit două numere și am câștigat un Lucky Dip gratuit… Asta ne-a dus la următoarea extragere și tot așa, până la extragerea câștigătoare”, a explicat Davies, fost frizer devenit curier.

Și chiar înainte de Crăciun, cei doi au câștigat încă 1 milion de lire sterline, uimind experții care estimează că șansele unei duble victorii sunt de unu la 24 de trilioane.

Milionari la muncă de Crăciun

Chiar dacă aveau un confort financiar deloc de neglijat, cei doi soți nu au renunțat la muncă. Davies a declarat că va continua să lucreze șapte zile pe săptămână ca și curier pe perioada Crăciunului, pentru ca toată lumea să-și primească cadourile. Soția lui a spus că va lucra inclusiv în ziua de Crăciun, ca să ofere sprijinul necesar persoanelor cu probleme de sănătate mintală.

Cei doi încă nu s-au gândit ce să facă cu banii de data aceasta. „Prima dată am dăruit oamenilor mașini, am donat un microbuz echipei locale de rugby și am făcut tot posibilul să ajutăm familia și prietenii. A fost uimitor să putem face asta”, a spus Davies.

„De data aceasta, cine știe? Ne vom lua timp și ne vom bucura de moment.”

Recomandarea autorului: Trucul inedit la care a apelat un cuplu din Marea Britanie pentru a CÂȘTIGA de două ori la loto într-o singură lună