Un deputat AUR, fără declarația de avere completată. „Părinții m-au ajutat”

Publicat: 12 05. 2021, 10:50
Actualizat: 12 05. 2021, 12:04
Balabașciuc, șeful organizației de tineret a AUR. Foto: Facebook

Călin Balabașciuc, șeful organizației de tineret a AUR, este singurul deputat care a dat declarația de avere necompletată.

Contactat de reporterii Digi24, acesta a declarat că părinții l-au ajutat financiar, însă spune că este un tânăr la 24 de ani, care nu a avut venit, nu a muncit.

Nu am ce să declar în declarația de avere. Sunt un tânăr de 24 de ani și nu am ce să declar.

Deputatul AUR Călin Balabasciuc a fugit de trei ori în mai puțîn de două ore de un reporter Digi24 care îl întreba de ce nu a scris nimic in declarația să de avere. Când a fost prins, el a răspuns: „Nu fugim nimeni”.

Balabasciuc este un apropiat al copresedintelui AUR, George Simion, și lider al organizației de tineret a AUR. 

Ciprian Ciubuc, deputatul AUR cu o declarație de avere incompletă și venituri nedeclarate

Un alt deputat AUR, Ciprian Ciubuc, a declarat că a trăit din banii de alocație a copiilor săi.

„Venitul constant a fost alocația copiilor și dividende, da,” a spus Ciprian Ciubuc, deputat AUR pentru Digi24.

Totodată, în declarația de avere, acesta menționează o chirie agricolă de 980 de lei anual și un câștig la loto de 1.500 de lei.

Practic, conform informațiilor furnizate de deputatul Ciubuc, anul trecut, acesta și familia sa, au supraviețuit cu aproximativ 1.200 de lei pe lună, adică 10 lei pe zi,

Ciubuc a promis că-și va modifica declarația de avere, după ce a declarat la Digi24 că a avut alte venituri, nemenționate în declarație.

„ O s-o vedeți pe site”.

Pe lângă aceasta, deputatul a precizat că ar mai fi primit bani de la tatăl său, din chiriile unor imobile din Chișinău.