Un edil din județul Bacău și-a redus salariul, ca să rămână cu mai mulți bani pentru investiții. Scăderile sunt valabile și pentru angajații Primăriei, care nu mai primesc nici sporuri

Publicat: 02 01. 2023, 18:59
Actualizat: 02 01. 2023, 19:58
FOTO - Facebook

Primarul comunei băcăuane Gura Văii, Silviu Tinei, și-a diminuat salariul cu 20% pentru a asigura sumele necesare începerii, derulării ori definitivării unor investiții. La fel s-a întâmplat și cu veniturile viceprimarului și ale angajaților Primăriei, care vor fi reduse cu 10 – 20%.

„Vremurile grele cer măsuri disperate, dar tot ele dau naștere la oameni puternici. Conștient fiind de investițiile pe care le avem de cofinanțat din bugetul anului 2023 și de responsabilitatea derulării unui număr impresionant de obiective, împreună cu domnul viceprimar, am decis să renunțăm în mod voluntar la 20% din drepturile salariale lunare cuvenite, respectiv anularea sporului pentru gestionarea de fonduri europene, proiecte aprobate prin PNRR”, își explică edilul decizia pe Facebook.

Toți funcționarii publici din cadrul primăriei vor avea salariile diminuate, între 10-20% , prin stabilirea valorii coeficientului la nivelul anului 2019, respectiv 2.080 de lei și nu cea aferentă anului 2023, respectiv 3.000 de lei.

Măsura amintită a fost propusă Consiliului Local Gura Văii prin proiectul de hotărâre nr.11.382 din 07 decembrie 2022, inițiat de către primar și adoptat prin hotărârea Consiliului Local Gura Văii nr.141 din 21 decembrie 2022.

Și consilierilor locali ai comunei Gura Văii li se vor reduce indemnizațiile pentru participarea la lucrările Consiliului Local.

Nu se vor mai acorda nici sporuri

„Totodată, în cursul anului 2023 , în cadrul Primăriei Gura Văii nu se vor acorda sporuri de condiții vătămătoare, sporuri de calculator ori alte tipuri de sporuri prevăzute de legi speciale, dar nejustificate”, a mai adăugat primarul băcăuan.

Edilul susține că măsurile vor scădea considerabil fondul anual de salarii și vor permite asigurarea din bugetul local a sumelor necesare începerii, derulării ori definitivării unor investiții precum:

  • Alimentarea cu apă a satelor Temelia, Păltinata, Motocești, Dumbrava și Capăta, localități componente ale comunei Gura Văii;
  • Extinderea rețelei de apă potabilă în comuna Gura Văii;
  • Proiect integrat pentru înființarea rețelei de canalizare a apei menajere și modernizarea rețelei de apă potabilă în comuna Gura Văii;
  • Modernizarea iluminatului public și a infrastructurii rutiere în comuna Gura Văii;
  • Modernizarea străzii Pătrășcani din comuna Gura Văii;
  • Crearea sistemului de monitorizare și siguranță a spațiului public la nivelul comunei Gura Văii.