Un general rus a fost ameninţat cu moartea de militarii săi, care au refuzat să mai lupte cu soldații ucraineni: „Haide, împuşcă-mă! Vom sări în aer împreună!”

Publicat: 30 05. 2022, 18:44
Sursa foto: Mediafax Foto/ Foto ilustrativ

Mai mulți soldaţi angajaţi prin contract în armata rusă i-au ameninţat cu moartea pe generalul Valeri Solodciuk şi pe gărzile sale de corp din Trupele Speciale. Potrivit interceptării unei discuţii telefonice dintre un soldat rus şi soţia sa, militarii au refuzat să se conformeze ordinului generalului de a relua un atac asupra ucrainenilor.

Interceptarea telefonică dintre soldatul rus și soția sa a fost publicată, luni, de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Conflictul dintre generalul rus și militarii angajați de armata lui Vladimir Putin a avut loc în regiunea Doneţk, într-o zonă ocupată temporar de Rusia.

Deoarece soldaţii nu s-au supus ordinului generalului, acesta a țipat la ei și i-a amenințat că îi va ucide. În acel moment, militarii au fost la un pas să-i ucidă pe Valeri Solodciuk și pe gărzile sale de corp, care veniseră să oprească revolta și să îi oblige să continue lupta.

În convorbirea telefonică cu soția sa, soldatul îi povestește: „Unitatea noastră nu s-a supus aproape în întregime. El (generalul n.r) a început să agite pistolul, să tragă în aer: ‘Eu – ne zice – vă ucid pe toţi dacă … nu vă duceţi acolo!’ (…) Un băietan i-a spus: ‘Pleacă, cară-te de acolo!’ Apoi a scos o grenadă, căreia i-a îndepărtat inelul de siguranţă şi i-a zis: ‘Ei, bine, haide, împuşcă-mă! Vom sări în aer împreună!’”.

Gărzile generalului „au început să ne împingă cu vârful puştilor şi noi am îndreptat armele spre ele. Într-un cuvânt, era să ne împuşcăm unii pe alţii”, a povestit soldatul. În cele din urmă, însă, generalul, înfuriat, s-a urcat într-o mașină și a plecat din prima linie a frontului, precizează Digi24.

De asemenea, la începutul discuții telefonice, soldatul i-a spus soţiei sale că din grupul lor tactic, la nivel de batalion (BTG), au mai rămas într-o stare bună doar 215 militari din 650, restul fiind ucişi sau răniţi.

Generalul Valeri Solodciuk a condus operaţiunea de capturare a Kievului dinspre vest, începând din februarie și până în aprilie 2022. Soldații din unităţile subordonate lui sunt implicaţi în crime de război împotriva civililor din regiunea Kiev.