Un jandarm de la Centrala Cernavodă s-a împușcat în cap. Bărbatul a fost dus în comă la spital (UPDATE)

Publicat: 09 03. 2021, 08:42
Actualizat: 09 03. 2021, 09:24
Un jandarm de la Centrala Cernavodă s-a împușcat în cap
Jandarmul care s-a împușcat în cap la centrala nucleară de la Cernavodă a fost transportat în comă, la spital. Victima are 43 de ani și a folosit armamentul din dotare în tentativa de a-și lua viața.
Pacientul, adus cu un elicopter SMURD la București

Bărbatul trecuse recent printr-un divorț și în urma evaluării psihologice a fost declarat apt, transmite Antena3.ro.

Potrivit primelor informații, jandarmul s-a închis într-o cameră, unde a încercat să se sinucidă.

„Nu știm ce l-a împins la un asemenea gest”

”În momentul de față pot să vă confirm că avem un incident la nivelul Unității Speciale. Un coleg, jandarm, din informațiile pe care le am până acum, o posibilă tentativă de suicid. Colegul nostru a intrat în serviciu astăzi, de dimineață, nu a prezentat niciun indiciu că ar fi urmat o asemenea tragedie.

I s-a acordat primul ajutor, a fost ridicat de serviciul de ambulanță și a plecat către o unitate medicală.

Colegul făcea parte dintr-o echipă de intervenție și la un moment dat s-a izolat într-o anumită cameră și acolo s-a întâmplat.

Nu cunoaștem, deocamdată, ce l-a împins spre un asemenea gest”, a declarat Nicolae Dan, purtător de cuvânt unitatea de jandarmi Cernavodă.

Pacientul este în comă, a fost intubat de medicul de la elicopter, urmează sa fie transportat la spital.

Știrea inițială. Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, marți dimineața, la centrala nucleară de la Cernavodă, unde un jandarm s-a împușcat în cap. La ora transmiterii acestei știri, bărbatului de 43 de ani i se aplică manevre de resuscitare.

S-a împușcat în cap cu arma din dotare

Din primele informații, un jandarm însărcinat cu paza centralei de la Cernavodă s-a împușcat în cap la intrarea în post.

Potrivit ISU, la fața locului s-au deplasat un echipaj de prim ajutor, elicopterul SMURD și un echipaj de stingere.

La ora transmiterii acestei știri, bărbatului în vârstă de 43 de ani i se aplică manevre de resuscitare.

Jandarmul se afla în post și ar fi folosit armamentul din dotare pentru a-și lua viața. „Este vorba de o posibilă tentativă de suicid”, a declarat Nicolae Dan, purtătorul de cuvânt al Unității Speciale de Jandarmi.