Un maramureșean a demonstrat că poate obține permisul de conducere la vârsta de 72 de ani

Publicat: 11 10. 2022, 13:19
Actualizat: 11 10. 2022, 13:21
Sursa foto: emaramures.ro

Un bărbat din Maramureş a obţinut permisul de conducere la vârsta de 72 de ani. Școala de şoferi care l-a instruit i-a transmis bătrânului un mesaj de felicitare, în încercarea de a-i motiva pe tinerii care încearcă să-și ia permisul de conducere, dar și pe alți vârsnici care până la această vârstă nu au reușit să facă școala de șoferi din diverse motive.

Ștefan Ciure din Maramureş a demonstrat că poate obține permisul de conducere chiar și la a doua tinerețe. Școala auto care l-a instruit pe bărbat a publicat pe Facebook a imagine cu Ștefan, surprins cu zâmbetul pe buze, lângă maşina cu care a susţinut examenul.

Felicitări elevului Stefan Ciure care a demonstrat ca si la 72 de ani se poate obține permisul de conducere dacă iti dorești”, a tranmis școala de şoferi care l-a instruit pe nea Ștefan.

Cu toate acestea, polițiștii susțin că acest caz nu este singular, în contexul în care din ce în ce mai multe persoane cu vârste de peste 60 de ani se înscriu pentru a susţine examenul auto.

 „Nu este chiar un caz particular. Sunt declarați admiși mai multe persoane trecute de 60 de ani. Nu vă pot da un număr exact, dar să știți că e ușor de constatat că în general, persoanele ajunse la vârsta pensionării conduc mai prudent”, a afirmat Dănuţ Ciubotaru, şeful Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

De asemenea, Dănuţ Ciubotaru a precizat că „anul trecut am avut o persoană de sex feminin, o doamnă învățătoare ieşită la pensie în vârstă de 72 de ani. S-a chinuit într-adevăr datorită vârstei, a dat de patru ori sala, a luat cu 25 de puncte a luat şi traseul a doua oară dar nu şi-a ridicat permisul de conducere”, informează emaramures.ro.