Un muncitor a căzut de pe o schelă, de la aproape 10 metri, pe un șantier din sectorul 2

Publicat: 02 02. 2021, 15:59
Actualizat: 02 02. 2021, 16:23
FOTO - Arhivă

Un muncitor, în vârstă de 46 ani, aflat pe un șantier din zona sectorul 2, a căzut de pe o schelă, de la aproximativ 10 metri. Accidentul de muncă a avut loc pe strada Dumbrava Roșie nr. 18.

Potrivit primelor informații de la fața locului, victima era conștientă, după impactul cu solul, fiind preluată de un echipaj SMURD și transportată la Spitalul de Urgență Floreasca, pentru îngrijiri medicale.

Cazul a fost preluat de polițiștii Secției 6, care vor să afle cum s-au întâmplat faptele.

Accident de muncă mortal și pe șantierul unui mall din Brașov, în 2019, Atunci, un muncitor a căzut tot de pe o schelă

Un muncitor de 43 de ani a murit, la începutul lunii iulie a anului 2019, pe șantierul unui mall din Brașov. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), acesta a fost rănit grav după ce a căzut de pe o schelă și a murit la scurt timp după producerea accidentului.

Acesta a suferit răni grave și era inconștient în momentul în care la fața locului a ajuns echipajul SMURD. Medicii de pe Ambulanță au încercat, fără succes, să-l resusciteze.

Tot în anul 2019, vântul a făcut rabagii în Capitală: O schelă s-a desprins parțial de o clădire, iar bucăți din structură au avariat mai multe mașini

O schelă amplasată pe fațada unei clădiri de șase etaje de pe strada Ion Brezoianu din Capitală s-a desprins parțial, în dimineața zilei de 22 noiembrie a anului 2019, din cauza vântului, iar bucăți din structură au avariat două mașini. Potrivit ISU București-Ilfov, nu au fost persoane rănite.

O schelă amplasată pe fațada unei clădiri de șase etaje, de pe strada Ion Brezoianu, s-a desprins parțial, atunci, în partea superioară.

La intervenția respectivă au acționat Detasamentul Mihai Vodă și Detașamentul Special de Salvatori.