Un nou ATAC a avut loc într-o școală din Belgrad, după masacrul de miercuri. O fostă elevă a înjunghiat o profesoară și o colegă în vârstă de 16 ani

Publicat: 04 05. 2023, 19:53
Actualizat: 04 05. 2023, 19:57
FOTO - Caracter ilustrativ: Profimedia

Un nou atac a avut la o școală din Belgrad, la doar o zi după masacrul în care au murit opt copii și un adult, după ce un băiat de 13 ani a intrat înarmat cu două pistoale în şcoala unde învăţa şi a tras asupra lor. De data aceasta, o fostă elevă în vârstă de 16 ani a atacat cu un cuțit o colegă de aceeași vârstă şi o profesoară de 44 de ani, care a încercat s-o oprească pe agresoare.

Potrivit primelor informații, fata a fost exmatriculată recent din unitatea de învăţământ, ceea ce ar putea constitui motivul pentru gestul său. Victimele sale au fost rănite la mâni, dar rănile nu le pun viața în pericol, potrivit telegraf.rs.

Fata a intrat cu un cuțit de bucătărie în școala privată „Ruđer Bošković”, locul de unde a fost dată afară în urmă cu câteva luni, după care a trecut la atac. Poliția a sosit rapid la fața locului și a evacuat școala înainte ca atacatoarea să fie arestată. Ulterior, a fost demarată o anchetă în acest caz.

Atacul vine la o zi după ce un elev de clasa a VII-a a deschis focul într-o școală generală situată în centrul Belgradului, capitala Serbiei, și a ucis opt elevi şi un paznic, iar alți șase copii și o profesoară au ajuns la spital.

Mai mult, joi dimineață, la școala primară „Jefimija”, din Obrenovac, un băiat a scos un pistol de plastic din rucsac, imediat după minutul de reculegere în memoria victimelor de la Belgrad, provocând panică.

Tot ieri, două eleve minore au fost înjunghiate de un bărbat la o școală din Berlin. Una dintre victime este în stare gravă.