Un nou castel al lui DRACULA, deschis în România chiar pe 1 Decembrie. Unde se află construcția și care este legătura locului respectiv cu Vlad Ţepeş

Publicat: 02 12. 2023, 18:26
Actualizat: 02 12. 2023, 21:56
Un noul castel al lui Dracula, deschis în România chiar de Ziua Națională a României

Un nou castel-muzeu dedicat lui Dracula a fost deschis, în satul Căpățâneni-Ungureni, din comuna Arefu, județul Argeș, chiar pe 1 Decembrie de Ziua Națională a României.

Castelul Dracula a fost construit de către o familie particulară și se află pe Transfăgărășan, la poalele Cetății Poenari.

„Un castel Dracula în zonă, pentru că Vlad Țepeș a avut o ședere îndelungată aici, pentru că ne aflăm în apropierea Cetății Poenari, despre care se spune că a fost construită la ordinul lui de boierii care au fost luați în zilele Paștelui. E de-al locului numele și îl folosim plătind licență, conform legii”, a precizat proprietarul complexului turistic, potrivit Mediafax.

Astfel, turiștii sunt introduși în atmosfera din vremea domniei lui Vlad Țepeș, prin decorațiunile castelului, pereți din piatră și cărămidă pictați, realizați de meșteri populari din zonă, dar și din Bihor și Harghita.

Sunt obiecte care reproduc viața din acele vremuri, expuse în muzeu, cu sala tronului în care pot fi admirați Vlad Țepeș și boierii săi… în mărime naturală.

De asemenea, două proiecții, dintre care una de animație concepută special pentru copii, dezvăluie aspecte din viața domnitorului.

Vizitatorii pot vedea pe metereze, printr-un telescop, cetatea Poenari și împrejurimile muntoase ale zonei, un tun cu bile, oșteni în mărime naturală.

FOTO – Facebook