Un polițișt rutier dezvăluie care sunt cele mai grele momente din cariera sa: „Când dai de veste că cel drag nu mai e. Ne încărcăm cu durerea celor din jur”

Publicat: 22 11. 2021, 22:16
Actualizat: 22 11. 2021, 22:57
FOTO - IPJ Neamț

În fiecare an, în a treia duminică a lunii noiembrie, sunt comemorate victimele accidentelor de circulație. În acest context, polițiștii din Neamț au ales să comemoreze această zi cu unele gînduri din jurnalul unui polițist rutier. Acesta a explicat că cele mai grele momente din carieră sunt cele în care trebuie să anunțe familiile victimelor unor accidente rutiere despre decesul acestora…

,, Ziua de 11 mai a.c., a început la fel ca fiecare zi din viața de polițist. Trezit dimineața, fuga către muncă și o rugăciune făcută în gând pentru o zi normală. În general toată lumea încearcă să iasă din tipare, dar eu îmi doresc foarte mult ca zilele de muncă să fie normale.

Ora 10.00 a fost cea care ne-a adus unele dintre cele mai triste scenarii din anul în curs. Am fost la cercetări la fața locului la multe evenimente grave, am văzut imagini care mi-au rămas întipărite în minte și pe care uneori le retrăiesc.

Fiecare intervenție la un eveniment grav este asemenea unui cadru desprins dintr-un film de groază. Cioburi, fum, țipete și durere … așa aș caracteriza un astfel de tablou. De fiecare dată încerc să am tăria de a-mi desfășura cercetarea în tot acest cadru.

Care este cel mai greu moment din viața de polițist rutier? Momentul în care trebuie să dai de veste rudelor sau celor apropiați despre faptul că cel drag nu mai este. Ne încărcăm cu durerea celor din jur.

De fiecare dată când ajung acasă, după o zi fără un eveniment rutier cu victime, îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru faptul că mi-a ascultat rugăciunile.

Ca polițist, dar și ca om, nu înțeleg de ce este atât de dificil să respecți câteva reguli de bază. Nu mi se poate întâmpla mie… cam asta credem cu toții, dar nu este așa.

Ghinionul, neșansa… ne pândesc pe fiecare dintre noi atunci când apăsăm un pic mai mult pedala de accelerație… sau când alegem să conducem chiar și cu un strop de alcool consumat.

Aveți grijă de voi și oferiți-ne zile normale!”

Accidente rutiere în Neamț – statistică

Anul acesta, la nivelul județului Neamț, au fost înregistrate 581 accidente. 111 dintre acestea au fost grave și 470 accidente ușoare.

În urma evenimentelor rutiere, 666 de persoane au fost rănite ușor, cu 191 mai multe decât în anul precedent. De asemenea, au fost înregistrate 84 de persoane rănite grav, cu 68 mai puține decât în anul 2020 și 37 de persoane decedate, cu 6 mai puține decât în aceeași perioadă a anului 2020.

„Astăzi (duminică-n.r.), 21 noiembrie, am ales să aducem un omagiu victimelor evenimentului din data de 11 mai 2021, produs în localitatea Tarcău, o lumânare și un pios omagiu, atât lor cât și celorlalte 35 de victime. Ia-ți și tu un moment de reculegere și prețuiește viața, este unică!”, se încheie mesajul celor de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.