Un român a sărbătorit eliberarea din pușcărie. S-a îmbătat criță și a dat peste cap circulația  trenurilor de mare viteză din Germania

Publicat: 18 03. 2026, 18:45

Un român a sărbătorit cum se cuvine eliberarea dintr-o închisoare din Germania. S-a îmbătat tradițional criță, înainte de a porni spre casă. A ajuns la gară, dar n-a mai așteptat și trenul, a pursces direct pe șine, printr-un tunel, nu oarecare, ci unul pentru trenurile de mare viteză. A fost pârât de un german nebăgat în seamă. În consecință, autoritățile au blocat întreaga circulația a trenurilor din zonă.

Incidentul a avut loc în apropiere de Greding, pe linia dintre Ingolstadt și Nürnberg. Potrivit Inspectoratului Federal de Poliție din Nürnberg, bărbatul a fost observat de un martor în jurul orei 20:00, în timp ce se afla la portalul sudic al tunelului Euerwang.

„În jurul orei 20.30, ofițerii au localizat un cetățean român în vârstă de 36 de ani, care se afla la aproximativ 80 de metri în interiorul tunelului, și l-au scos din zona periculoasă”, a transmis Inspectoratul Federal de Poliție din Nürnberg.

Poliția a intervenit imediat și a oprit circulația trenurilor pentru a preveni un accident. Bărbatul avea asupra lui o geantă sport care s-a dovedit a fi goală.

„În jurul orei 20:30, ofițerii au localizat cetățeanul român la aproximativ 80 de metri în interiorul tunelului și l-au scos din zona periculoasă. Serviciile de urgență au verificat, ulterior, că nu există obiecte periculoase, inclusiv cu ajutorul câinilor specializați”, a transmis Poliția Federală, potrivit publicației Pfaffenhofen Today.

Ancheta a arătat că bărbatul fusese eliberat dintr-un penitenciar în aceeași zi și încerca să ajungă la Nürnberg, după ce pierduse trenul la gara Kinding. Poliția Federală a anunțat că românul a intrat ilegal pe calea ferată, fapt pentru care s-a ales cu un nou dosar penal.

Închiderea liniei a provocat perturbări semnificative în trafic, fiind necesară oprirea și resetarea mai multor trenuri de mare viteză.

Recomandarea autorului: Un român a oprit un tren în gară pentru a fuma un joint. Cum au reușit polițiștii germani să-l convingă să se potolească