Un șofer de autobuz din Sibiu a fost ATACAT de un călător, în timpul mersului. Victima a sunat la 112

Publicat: 21 02. 2024, 15:25
Actualizat: 21 02. 2024, 15:27
Minibus electric, pe străzile din Sibiu / FOTO - Caracter ilustrativ

Un șofer de autobuz din Sibiu a fost atacat, în timp ce se afla la volan, de unul dintre călătorii pe care îi transporta. Conducătorul auto a sunat imediat la 112, iar polițiștii spun că ambele persoane au făcut plângeri penale. Între cei doi ar exista un conflict mai vechi, scrie Ora de Sibiu.

Incidentul a avut loc luni seara, în jurul orei 09:00, pe Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu, când șoferul – care se afla la volanul unui minibus electric, în trafic – a început să fie lovit de un călător. Conducătorul auto a ripostat cu pumnii și picioarele, în timp ce suna la 112.

„La locul incidentului semnalat, polițiștii au constatat că între șoferul unui mijloc de transport în comun și un pasager, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi izbucnit un conflict care a degenerat în agresiuni fizice reciproce, fără a fi nevoie de intervenția echipajelor medicale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.

Incidentul este anchetat acum și de reprezentanții companiei de transport public local din Sibiu.

„În cursul zilei de luni, 19 februarie 2024, un conducător auto Tursib aflat la volanul unui minibus electric de pe traseul 3 a fost implicat într-un incident cu un călător. Șoferul Tursib în cauză a sunat, conform procedurii, la 112 și a anunțat organele competente. Aceștia se vor ocupa în continuare de investigarea cazului și vor dispune măsurile care se impun”, a declarat pentru sursa citată Raluca Racz, purtător de cuvânt al Turisb.

Pentru că ambii bărbați au depus plângeri, polițiștii au deschis două dosare penale, pentru „loviri și alte violențe”.

FOTO – caracter ilustrativ: Facebook.com/tursibsibiu