Un tânăr de 20 de ani A MURIT după ce s-a răsturnat cu un ATV, într-o localitate din Prahova

Publicat: 12 03. 2023, 22:29
Actualizat: 12 03. 2023, 22:31
FOTO - Caracter ilustrativ

Un tânăr de 20 de ani a murit, duminică seara, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul în localitatea Talea din județul Prahova. Un alt tânăr, de 22 de ani, pasager pe același ATV, a fost rănit.

Accidentul s-a produs pe Drumul Județean (DJ) 206, după ce tânărul în vârstă de 20 de ani care-l conducea a pierdut controlul direcției de mers.

În urma impactului, șoferul ATV-ului a fost declarat decedat, iar celălalt ocupant a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Polițiștii fac cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.