Un urs captiv într-un gard de sârmă ghimpată a fost eliberat după 12 ore. Animalul a urlat continuu de durere

Publicat: 12 09. 2021, 23:18
Foto: sursazilei.ro

Aproape 12 ore de chin pentru un urs care s-a prins într-o șufă în comuna Ceahlău, judeţul Neamţ. Un urs captiv într-un gard dintr-o  gospodărie din Ceahlău s-a chinuit să se elibereze ore în şir.  Deşi autortăţile ştiau de acest lucru, nu au putut interveni deoarece primăria nu avea încheiat un contract cu o asociaţie de vînătoare, ai cărei membri puteau interveni în astfel de cazuri pentru tranchilizarea şi eliberarea sălbăticiunii.

Ursul dădea târcoale de câteva zile și a rămas prins în sârma ghimpată a unei gospodării.

Lipsa contractului a blocat orice intervenţie pentru salvarea ursului, care s-a chinuit vreo 12 ore. Contractul a fost în cele din urmă semnat, la urgenţă, cu Asociaţia Lupul Cenuşiu, iar abia după acel moment a fost tranchilizat şi i s-au acordat îngrijiri medicale.

„Vînătoarea nu este permisă, astfel că Ministerul Mediului a făcut o procedură pentru a se putea acţiona în astfel de situaţii. Acţiunea este graduală, adică se merge de la împuşcare, dacă ursul este foarte agresiv, pînă la relocare sau eliberare, aşa cum a fost cazul acum“, a declarat Raul Papalicef, şeful Asociaţiei Lupul Cenuşiu.

Încheierea respectivului contract a durat 12 ore, timp în care ursul a urlat de durere aproape continuu.

În cele din urmă, ursul a fost tranchilizat și scos din șufă.

În iulie 2021, Ministerul Mediului a impus tuturor primăriilor din zona de munte să încheie, în termen de 60 de zile, contracte cu asociaţii de vînătoare pentru a se putea interveni în astfel de cazuri.

Un caz similar a avut loc recent la Bicaz Chei, reuşindu-se eliberarea ursului captiv tot într-un gard. În comuna menţionată, în nenumărate rînduri localnicii au fost avertizaţi de prezenţa urşilor prin mesaje Ro Alert.