Unde se vor bucura românii de atmosfera de Crăciun în pandemie, în marile orașe! Unii vor avea brad în centru, alții târg!

Publicat: 20 11. 2020, 09:35
Actualizat: 20 11. 2020, 09:37
Imagine cu caracter ilustrativ / Foto: Mediafax

Primăria Municipiului Brașov a anunțat că nu va renunța anul acesta la tradiționalul brad de Crăciun din Piața Sfatului. Primarul Allen Coliban susține că a făcut o reducere de aproape un milion de lei pentru luminițele din  acest an. La Craiova, în schimb, va avea loc și Târgul de Crăciun.

„Bradul  de Crăciun va fi, doar că  nu va mai fi momentul festiv de aprindere a luminiţelor, pentru a evita aglomerația. Din punctul de vedere al decorării oraşului de Crăciun şi de sărbători, este foarte important să menţinem acest lucru, pentru că ne ajută pe toţi şi din punct de vedere psihologic faptul că avem măcar vizual reprezentarea acestei sărbători.

„O opţiune pe care o luăm în calcul este să aprindem secvenţial, în etape, pe diverse zone, luminiţele de Crăciun”

Nivelul la care se va întâmpla anul acesta va fi similar cu cel al anilor trecuţi, chiar dacă am reuşit să obţinem o reducere de aproape o jumătate de milion de lei din banii care se cheltuiau anual pe acest capitol bugetar. O opţiune pe care o luăm în calcul este să aprindem secvenţial, în etape, pe diverse zone, luminiţele de Crăciun”, a anunțat primarul Brașovului, Allen Coliban.

La Craiova va avea loc Târgul de Crăciun

Pe de altă parte, Lia Olguța Vasilescu susține că la Craiova va avea loc un Târg de Crăciun!

„Respectăm absolut toate condiţiile legale, nu văd de ce ar trebui să renunţăm la aceste căsuţe, pentru că se respectă regulile respectate de comcercianţii care au chioşcuri în Craiova, care au alte tipuri de magazine, deci, suntem în legalitate 100%. Cred că oamenii totuşi trebuie să se bucure de spiritul sărbătorii de Crăciun, care este cea mai mare sărbătoare creştină”, a precizat Vasilescu.

Cum va fi în Capitală!

La București, atmosfera va fi de „austeritate”, anunță Nicușor Dan, care a precizat că și anul acesta vor fi luminițe de Crăciun, respectiv cele de anul trecut!

Tot în Capitală, Ciprian Ciucu de la sectorul 6 a anunțat că nu vor fi deloc lumințe în acest an, în timp ce Piedone de la sectorul 5 a anunțat ca va folosi decorațiile de anul trecut!