USR depune plângere penală în legătură cu amendamentul care îl obliga pe Fritz să plece din funcția de primar
USR a depus vineri un denunţ penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fals intelectual, cu privire la un amendament apărut în raportul oficial al Comisiei juridice fără să fi fost depus, dezbătut sau votat de vreun parlamentar, la proiectul legii ANI. Este vorba despre amendamentul prin care se decidea că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, trebuie să plece din funcție după ce a fost declarat în conflict de interese de ANI.
Amendamentul figurează la poziţia 193, pagina 79, din raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi asupra propunerii legislative privind integritatea (Pl-x nr. 521/2026) – legea care condiţionează un jalon PNRR cu termen 31 august. Textul apare la secţiunea „amendamente admise”, cu menţiunea „Autor: Comisia juridică”.
„Un articol a fost introdus pe sub mână, într-un document oficial al Camerei Deputaţilor, semnat în numele unei comisii care nu l-a văzut niciodată şi în mod cert nu l-a votat. Am depus plângere penală ca să aflăm cine l-a pus acolo. Nu cred în articole care se scriu singure”, a declarat liderul deputaţilor USR, Diana Stoica.
Amendamentul nu a figurat în niciunul dintre documentele de lucru puse la dispoziţia membrilor Comisiei în şedinţele din 27 şi 28 iulie, nu a fost dezbătut, nu a fost supus votului, nu a fost adoptat de Comisie, nu are şi nu putea avea drept autor Comisia juridică, întrucât un amendament se atribuie Comisiei doar în urma unui vot al membrilor ei, în şedinţă legal constituită.
De asemenea, Diana Stoica a explicat de ce amendamentul nu poate fi considerat o eroare materială.
„O eroare materială e când scrii 2025 în loc de 2026. Sau când încurci două poziţii în tabel. Aici a apărut un alineat întreg, scris juridic corect, cu termen de execuţie de 30 de zile în el. Nu se greşeşte aşa. Şi mai e ceva. Dacă amendamentul ar fi fost depus de cineva, discutat în comisie şi respins, iar în raport ar fi apărut din greşeală ca admis – aia era eroare, o recunoşteam ca atare şi mergeam mai departe. Dar textul ăsta nu există nicăieri înainte de raport. Nu e depus de nimeni, nu e semnat de nimeni, nu e motivat de nimeni. A apărut direct la pagina 79, gata făcut, cu numele comisiei pe el, pus în faţa parlamentarilor pentru a fi votat”, a explicat ea.
USR a solicitat o anchetă pentru identificarea persoanei responsabile
Denunţul solicită începerea urmăririi penale in rem şi administrarea de urgenţă a probelor susceptibile de alterare sau pierdere: exemplarul oficial al raportului şi versiunile lui anterioare, registrul amendamentelor, documentele transmise membrilor Comisiei, procesele-verbale, stenogramele, înregistrările audio-video, listele de prezenţă şi evidenţele votului din şedinţele din 27, 28 şi 29 iulie.
Legea ANI, redepusă în Parlament fără amendamentul privind funcția lui Dominic Fritz
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat vineri că proiectul de modificare a Legii ANI a fost redepus în Parlament, după ce cu o zi înainte fusese respins în plenul Senatului. Noua formă a inițiativei nu mai conține amendamentul contestat de PNL și USR, care prevedea că Dominic Fritz ar trebui să își piardă funcția. (Mai multe detalii AICI)