Vânzătorii de produse tradiționale din Bran au contrafăcut până și palinca. Inspectorii ANPC au descoperit cum erau păcăliți cumpărătorii

Publicat: 09 08. 2021, 12:17
Sursa FOTO: guidetransylvania.com

Inspectorii ANPC au descoperit palincă „falsă” comercializată de vânzătorii de produse aşa-zis tradiţionale din zona Bran. În realitate, băutura oferită cumpărătorilor de bună credința nu era altceva decât o amestecătură din alcool rafinat cu esenţe.

Comisar-șef la ANPC Brașov, Sorin Susanu a povestit luni, 9 august, ce descoperiri au făcut inspectorii trimiși la Bran.

Dosar penal pentru „producătorul” din Bran

Cel care a contrafăcut palinca este un bărbat din Bran. El vindea o băutură din mai multe fructe spunând că, de fapt, este palincă de cea mai bună calitate. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului i-au confiscat marfa şi l-au amendat, iar „producătorul” riscă acum și un dosar penal.

Ampla acţiune coordonată de preşedintele ANPC, Claudiu Dolot, din acest weekend, din zonele frecventate de turişti, a scos la iveală şi astfel de probleme. Acest aşa-zis producător expunea la vânzare pălincă, ţuică, vişinată, afinată, realizată spunea dânsul tradiţional, din banane, portocale. Probabil tot crescute de dânsul, în zona Bran-Moeciu. Este o chestiune care în mod sigur poate prejuducia consumatorul şi îl poate pune în pericol prin faptul că nu cunoaşte cu exactitate ce substanţe, soluţii, alcool, arome sau alte substanţe a folosit pentru producerea şi contrafacerea acestor băuturi alcoolice”, spune șeful ANPC Brașov.

Este important ca consumatorii să aleagă şi să cumpere produse doar din locuri autorizate şi să aibă o minimă verificare a acestora. În cazul băuturilor alcoolice este obligatoriu să existe acel timbru cu serie. Este important să apară pe etichetă toate informaţiile necesare de la producător, distribuitor, condiţii de depozitare, cât şi toată compoziţia existentă în acel produs” – Sorin Susanu, șeful ANPC Brașov.

Riscuri majore pentru cumpărători

Inspectorii ANPC atrag atenția că „există riscul ca această băutură să fie periculoasă pentru cei care au cumpărat-o deja”. Ttocmai din acest motiv, s-a luat măsura de oprire de la comercializare a palincii contrafăcute.

„Nu putem şti cu siguranţă ce arome s-au folosit, ce colorant, sau ce alcool, pentru că în mod evident, în zona Bran-Moeciu, nu există culturi de banane, portocale şi ceea ce mai spunea acel domn, pentru a putea să le fermenteze şi să realizeze în mod corespunzător astfel de băuturi”, a precizat Sorin Susanu, comisar-şef ANPC Brașov.