Varujan Pambuccian, liderul Grupului minorităților, i-a cerut lui Nicușor Dan amânarea desemnării premierului

Publicat: 17 09. 2026, 12:35
Actualizat: 17 09. 2026, 12:39

Liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a declarat, joi, după consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că România se află în aceeași situație ca în urmă cu trei-patru luni și că, în acest moment, nu există o majoritate parlamentară care să permită formarea unui guvern.

Pambuccian a precizat că i-a cerut președintelui să amâne desemnarea premierului, susținând că problema principală nu este persoana care va ocupa funcția de prim-ministru, ci existența unei majorități parlamentare.

„Nu am o veste bună. Suntem în aceeași situație ca acum 3-4 luni. Nu există o majoritate. I-am cerut președintelui să amâne propunerea. Nu am intrat în detalii. Indiferent de ce fel de guvern ar fi, cheia e în majoritatea parlamentară, nu în cine e premier, ce tip de guvern e. Nu există majoritate, nu se poate merge mai departe”, a declarat Varujan Pambuccian.

Liderul minorităților a avertizat că România s-ar putea apropia de un „final apoteotic” al crizei politice, în condițiile în care negocierile pentru formarea unei majorități nu au produs până acum un rezultat.

Pambuccian: Anticipatele nu ar rezolva criza

Întrebat dacă alegerile parlamentare anticipate ar putea fi o soluție, Pambuccian a spus că acestea nu ar schimba fundamental situația și că prioritatea este încheierea crizei politice.

Nu rescriem nimic nici cu anticipatele. Suntem într-o criză profundă care nu mai trebuie prelungită. Prima noastră grijă trebuie să fie că nu am ajuns aici de capul nostru”, a afirmat acesta.

„Orice formulă care dă stabilitate și care permite deblocarea crizei cred că e o formulă funcțională. Trebuie să fie și rațională”, a mai spus liderul Grupului minorităților.

„Majoritatea trebuie să vină din partea parlamentarilor”

Varujan Pambuccian a explicat că formarea unei majorități nu poate depinde exclusiv de deciziile liderilor de partid, ci trebuie să existe susținerea efectivă a parlamentarilor.

„Președintele nu poate face mare lucru în situația asta. Vorbim de o majoritate din Parlament. Dacă ar interveni brutal, ar fi acuzat că face o acțiune neconstituțională”, a declarat Pambuccian.

Acesta a vorbit și despre riscul ca anumite condiții puse în negocierile politice să ducă la o formă de guvernare care să afecteze funcționarea democratică.

„Poate o să vorbim despre riscurile de diluare a democrației. Sunt lucruri care par minore acum și care trebuie evitate. Dacă un guvern și o majoritate se formează în jurul acestor lucruri, e mai rău decât e acum”, a afirmat el.

Pambuccian a insistat că parlamentarii trebuie consultați individual înainte de constituirea unei majorități: „Majoritatea trebuie să vină din partea parlamentarilor, dincolo de președinții lor. Nu instig la răzmeriță, dar trebuie consultați serios toți și trebuie mers cu părerea unei majorități, ca să putem constitui o majoritate, care se formează cu votul fiecăruia, nu cu un vot dat de un grup parlamentar.”