Veste bună pentru locuitorii din cartierele Drumul Taberei, Ghencea, Militari și Rahova. Anunțul făcut de Nicușor Dan

Publicat: 28 10. 2023, 13:34
Actualizat: 28 10. 2023, 13:59

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a fost finalizat montajul şi realizată proba de presiune pentru un tronson de 1,4 km de conducte de termoficare pe Magistrala I Vest.

Acest lucru va asigura furnizarea energiei termice, fără avarii și întreruperi, către cartierele Drumul Taberei, Ghencea, Militari și Rahova

„A fost finalizat montajul și realizată proba de presiune pentru un tronson de 1,4 km de conducte de termoficare pe Magistrala I Vest, pe Bd. Timișoara, în zona dintre Bd. Doina Cornea și Strada Brașov”, anunță, sâmbătă dimineața, pe Facebook, primarul general.

Angajații Companiei Municipale Energetica Servicii „au lucrat în timp record, în mai puțin de 2 luni, în ciuda dificultăților tehnice datorate amplasării galeriei de termoficare sub linia tramvaiului 25 și a configurației conductelor, care sunt dispuse vertical, una deasupra celeilalte”, susține edilul.

Nicuşor Dan: A fost finalizat montajul şi realizată proba de presiune pentru un tronson de 1,4 km de conducte de termoficare pe Magistrala I Vest

Nicușor Dan: Lucrările continuă

Lucrările continuă până la finalizarea traseului de 3,6 km de magistrală.

„Modernizarea acestui tronson din Magistrala I Vest va asigura furnizarea energiei termice, fără avarii și întreruperi, către cartierele Drumul Taberei, Ghencea, Militari și chiar Rahova”, menționează primarul Nicușor Dan.