VIDEO | Analistul Petrișor Peiu: ”Statul ne-a lăsat cu o gaură de aproape 48 miliarde de lei în zece luni”

Publicat: 29 11. 2021, 22:30

This browser does not support the video element.

Guvernul, Casa de Pensii, Casa de Asigurări de Sănătate și administrația locală au strâns împreună la buget un total de 308 miliarde de lei și au cheltuit 356 miliarde de lei. Până la sfârșitul lunii octombrie, Guvernul a reușit să păstreze un deficit bugetar în limite rezonabile, dar este departe de ținta de investiții pe anul acesta, care depășește 60 miliarde de lei. Mai mulți bani la buget au venit datorită inflației și a plății datoriilor neplătite anul trecut de către firmele afectate de criza COVID, arată analistul Gândul Petrișor Peiu, în Top 5 evenimente economice ale săptămânii 20-26 noiembrie.

Cheltuielile cu salariile bugetarilor au reprezentat peste un sfert din total, 92 miliarde de lei, cele cu asistența socială au fost de 124 miliarde de lei, iar funcționarea statului (cheltuielile cu bunuri și servicii) a ajuns să ne coste 48 miliarde de lei. Peste 38 miliarde de lei au reprezentat cheltuielile cu investițiile, incluzând aici cele 27 miliarde de lei cheltuite în cadrul proiectelor cu finanțare externă (cele cu fondurile europene, adică).

Statul a atras, pe primele 10 luni din an, fonduri europene pentru investiții în valoare de 20 miliarde de lei (cu 6 miliarde de lei mai mult decât anul trecut) și a economisit 2 miliarde de lei pentru investiții din fondurile naționale.

Sursa: https://mfinante.gov.ro/documents/35673/162114/nota_bgc_31102021.pdf