VIDEO | Gest de inconștiență. Un bărbat a fost prins în flagrant de jandarmi, în timp ce sustrăgea peste 650 litri de GPL cu un furtun

Publicat: 19 12. 2023, 12:05

This browser does not support the video element.

Scenă periculoasă surprinsă de jandarmii Prahova. Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce sustrăgea GPL. Mai grav este că omul s-a pus în pericol și pe el, dar și pe alții. Pentru a transfera GPL dintr cisterna în alta folosea un furtun. Aceeași manevră a dus în luna august la o tragedie, în Crevedia, unde mai multe explozii s-au produs tot de la un transfer de GPL între cisterne.

„În data de 18.12.2023, în jurul orelor 19:00, o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, a surprins în flagrant, pe strada Pompelor din municipiul Ploiești, un bărbat care transfera GPL (gaz petrolier lichefiat) dintr-o autocisternă într-un alt autotren, cu ajutorul unui furtun”, a precizat Jandarmeria Română.

Ceasul electronic montat pe vanele autocisternei a indicat că, până la sosirea jandarmilor, bărbatul reușise să transfere cantitatea de 657 de litri GPL. Acesta a fost oprit de oamenii legii.

Au fost întocmite acte de sesizare și înaintate organelor competente în vederea continuării cercetărilor. Norocul a făcut să nu se producă o nenorocire in timpul transferului de combustibil.

Va reamintim că aceeași manevră periculoasă a dus la tragedia de la Crevedia, din Dâmbovița, august 2033, când potrivit anchetei exploziilor care au ucis oameni și au rănit zeci de persoane, la acel moment, se făcea transfer de GPL dintr-o cisternă în alta, iar sub una dintre mașini a apărut o sursă de foc.