VIDEO | Lucian Heiuș, despre controalele ANAF de la 1 iulie: „Vedem din conturile bancare care este creșterea banilor depuși. Mulți se laudă cu excursiile pe care le fac și atunci este o cheltuială pe care ei au angajat-o”

Publicat: 17 06. 2022, 22:43

This browser does not support the video element.

Lucian Heiuș, președintele ANAF, a vorbit, vineri, la B1 TV, despre controalele masive pe care le va demara Agenția Națională de Administrare Fiscală, la persoanele fizice, de la 1 iulie. Oficialul a precizat că, până în prezent, s-au mai făcut astfel de controale, însă acestea s-au desfășurat „într-un ritm foarte timid”.

Lucian Heiuș a explicat că, de la 1 iulie, va fi urmărită creșterea banilor depuși în conturile bancare ale persoanelor fizice și modalitatea prin care sumele de bani au crescut.

„S-au făcut și până acum controale de acest gen, dar într-un ritm foarte timid, dar rezultatele întotdeauna s-au dovedit că au fost bune, în sensul că aceste persoane și-au plătit, în marea lor majoritate, impozitul pe diferența de venit între venitul pe care l-am estimat noi și venitul pe care ei l-au declarat. Avem informații de la primării și vedem ce bunuri mobile și imobile sunt achiziționate într-o perioadă de timp. Vedem din conturile bancare care este creșterea banilor depuși în aceste conturi. Ne uităm, de exemplu, dacă anumiți patroni și-au creditat propriile societăți cu sume de bani – știți, acel mecanism de împrumutare a societății cu bani proprii. Ne uităm să vedem dacă au crescut cumva acțiunile pe care le dețin anumite persoane, cum, de altfel, căutăm și alte cheltuieli care sunt angajate de persoanele fizice, estimăm venitul necesar pentru a obține aceste lucruri și comparăm cu venitul pe care și l-au declarat și pe care au plătit un impozit”, a afirmat Lucian Heiuș.

Întrebat dacă acțiunea se va desfășura unitar la toate primăriile sau mai degrabă se va merge „la pont”, președintele ANAF a precizat că există programe informatice care oferă acces la bazele de date ale multor instituții.

„Dacă diferența dintre cele două venituri, cel estimat de noi și cel declarat și pe care s-a achitat impozit, este mai mare de 10% din venitul declarat și mai mult de 50.000 de lei, atunci deja există un risc și acea persoană poate să fie controlată de noi și i se cere să justifice de unde are banii cu care și-a achiziționat bunurile respective. Dacă nu le poate justifica, că poate ne scapă și nouă ceva, este impozitat cu 16% și i se calculează și accesoriile aferente. Deja există programe informatice prin care avem acces la bazele de date de la foarte multe instituții, inclusiv la bazele de date ale primăriilor, și acolo vedem efectiv toate bunurile pe care le are, mobile sau imobile, orice persoană din România”, a declarat Lucian Heiuș.

De asemenenea, Lucian Heiuș a spus că se vor lua informații legate de concediile și vacanțele persoanelor fizice inclusiv de pe rețelele sociale.

„De exemplu, nu avem un program informatic care să ne pună la dispoziție în câte concedii pleacă o anumită persoană, dar mulți se laudă cu excursiile, cu concediile pe care le fac și atunci este o cheltuială pe care ei au angajat-o. Luăm această informație de acolo și o adunăm la veniturile pe care ar fi trebuit să le aibă în perioada fiscală respectivă”, a precizat Lucian Heiuș.

Cu toate acestea, șeful ANAF a precizat că aceste controale vor fi depinde, în principal, de achizițiile de bunuri mobile și imobile, conturile bancare și sumele de bani cu care patronii își creditează propriile firme.