VIDEO | Momente emoționante la Liov. O asistentă care și-a pierdut picioarele într-o explozie s-a căsătorit cu iubitul ei

Publicat: 03 05. 2022, 14:27
VIDEO | Momente emoționante la Liov. O asistentă care și-a pierdut picioarele într-o explozie s-a căsătorit cu iubitul ei / Foto: Captură video

O asistentă medicală, care și-a pierdut ambele picioare în urma exploziei unei mine rusești, s-a bucurat de primul dans cu noul ei soț. Însurățeii au făcut nunta într-un spital din Liov.

În data de 23 martie, Oksana, în vârstă de 23 de ani, mergea alături de soțul ei, Viktor, spre locuința lor din Lîsîceansk, Lugansk, regiune ocupată de ruși, scrie Daily Mail. Tânăra a călcat pe o mină, chiar dacă drumul era „cunoscut” și în urma exploziei a rămas fără picioare și patru degete de la o mână.

Viktor nu a fost rănit, în timp ce tânăra a rămas mutilată pe viață. În mod miraculos, Oksana a supraviețuit și a fost evacuată în orașul Dnipro, înainte să ajungă la Liov, pentru a beneficia de proteze.

La Liov, cuplul, care are doi copii, a decis să oficializeze relația prin căsătorie. În imaginile emoționante, surprinse de o asistentă, Viktor dansează cu Oksana.

Parlamentul ucrainean a scris despre veștile minunate pe contul de socializare.

„Viața nu trebuie amânată pentru mai târziu, au decis Oksana și Viktor, care, în șase ani, nu au avut timp să se căsătorească”, au scris oficialii asociației medicale din Liov.

Asociația a cumpărat verighetele fericitului cuplu, i-au găsit Oksanei o rochie albă și au adus un tort de nuntă, preparat de voluntari în spital.

Nunta celor doi ucraineni a avut loc în spitalul unde Oksana va beneficia de proteze și va învăța să meargă din nou.

Oksana se pregătește acum să călătorească în Germania, alături de tatăl ei, pentru tratament.