VIDEO | Pericol de explozie în județul Vâlcea după ce un autoturism a intrat într-o autocisternă cu hidrogen. Un tânăr de 21 de ani a murit

Publicat: 09 03. 2022, 21:45

Un tânăr de 21 de ani a murit în urma unui accident petrecut în localitatea Călimănești din județul Vâlcea după ce a intrat cu mașina într-un autocamion încărcat cu hidrogen.

Pompierii au încercuit zona și i-au îndepărtat pe oameni de teama izbucnirii unei explozii.

Accidentul a avut loc miercuri, 9 martie, în jurul orei 17:00, pe centura ocolitoare a stațiunii Călimănești. Din primele informații, un tânăr în vârstă de 21 de ani care conducea un autoturism a izbit violent un autocamion cisternă care transporta hidrogen gazos.

Tânărul a rămas încarcerat în autoturism și a fost nevoie de intervenția lucrătorilor specializați în descarcerare pentru a-l scoate din mașină. Pompierii au intervenit la fața locului și au împrejmuit zona, s-au asigurat că oamenii stau la depărtare din cauza posibilității izbucnirii unei explozii.

„Încărcătura de hidrogen existent este de 40 de bari din 200 bari posibili. Nu sunt scurgeri, robineții sunt intacti. Persoana a fost extrasă fără funcții vitale, fiind preluată de SAJ”, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea.

Autoritățile au declanșat o anchetă în urma acestui accident

Și polițiștii au ajuns la fața locului și au declanșat o anchetă.

„Din primele date se pare că un bărbat în vârstă de 21 de ani din localitatea Călimănești, județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7 C, în localitatea Călimănești ar fi intrat în coliziune cu un autotir, condus de către un alt bărbat de 44 de ani din Râmnicu Vâlcea, care circula din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier” transmite, Georgiana Stancu, agent de poliție la Inspectoratul de Poliție al județului Vâlcea.

Circulația rutieră a fost deviată pe o rută ocolitoare.