VIDEO | Rusoaicele își pun silicoane cu drapelul Rusiei: „Patrioată, chiar dacă nu am haine”

Publicat: 04 06. 2022, 19:49
Foto: Pixabay.com

Un chirurg plastician din Rusia a inventat implanturile mamare cu tricolorul Rusiei și modelul camuflaj. Astfel, rusoaicele pot să aibă țara-mamă mai aproape de… suflet.

„Sânul stat” este noua linie de silicoane patriotice. Chirurgul plastician Evghenii Dobreikin afirmă că femeile care iubesc țara au primit ceva mai mult decât un simplu autocolant pe mașină sau un tatuaj pe umăr.

Medicul a explicat că implanturile sunt la fel ca cele obișnuite, umplute cu silicon.

Acesta aplică două modele, fie cu tricolorul, fie camuflaj de armată, scrie digi24.ro.

Iubitoarele de patrie, după cum spune doctorul, vor alege acel model care le este mai aproape de inimă.

Chirurgul a prezentat produsul pe YouTube: o decizie stilată, pentru cele care iubesc patria. Un model experimental unic, care a trecut testele cu succes.

Implanturile unice au fost deja „probate”, iar una din doritoarele de steag lângă inimă a venit și cu evaluarea: „Implanturile „sânul-stat” sunt ceea ce am nevoie. Eu nu pot purta steagul mereu cu mine, dar „sânul-stat” îmi permite să am steagul mereu și să mă simt patrioată, chiar dacă nu am haine pe mine.

Este o senzație minunată, știind că steagul țării mele este mereu cu tine, la propriu, la inimă”.