VIDEO: Volodimir Zelenski, primit de Regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham: „Este o onoare să mă aflu aici”

Publicat: 08 02. 2023, 21:52

This browser does not support the video element.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost primit miercuri, 8 februarie, la Palatul Buckingham, de Regele Charles al III-lea.Este pentru prima dată când monarhul britanic, care a urcat pe tron în septembrie, după moartea mamei sale, Elisabeta a II-a, se întâlneşte cu preşedintele Ucrainei.

Regele Charles i-a urat ”bun venit” președintelui ucrainean, care a răspuns: ”este o onoare să mă aflu aici”, relatează BBC. ”Vă mulțumesc că ați găsit timp”, a adăugat Zelenski.

 

Zelenski s-a întâlnit anterior cu premierul Rishi Sunak şi a rostit un discurs în Parlamentul de la Londra, cerând Marii Britanii să furnizeze Ucrainei avioane pentru a lupta împotriva Rusiei. El le-a spus parlamentarilor că îi va transmite Regelui Charles recunoştinţa sa şi din partea tuturor ucrainenilor pentru sprijinul acordat atunci când încă era prinţ de Wales.