Virusul mortal Nipah, din India și Bangladesh, sperie România. Ce spune dr. Florin Roșu: „Gazda naturală a virusului este liliacul de fructe”
Virusul mortal Nipah sperie România, după ce în Asia a determinat autoritățile din mai multe state să intensifice măsurile de prevenție. Focarele recente au localizat acest agent patogen extrem de periculos în India și Bangladesh, scrie Ziarul de Iași, dar comunitatea medicală de la noi urmărește cu atenție situația.
Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”, din Iași, a explicat cât de periculos este virusul Nipah și cum trebuie să ne protejăm.
„Gazda este liliacul de fructe”
Potrivit dr. Florin Roșu, Nipah (NiV) este un virus ARN din familia Paramyxoviridae, genul Henipavirus. A fost descoperit în anul 1999, după o epidemie apărută în rândul crescătorilor de porci din Malaezia. În prezent, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) monitorizează strict situația din Asia, din cauza ratei ridicate de mortalitate și a lipsei unor tratamente sau vaccinuri specifice.
„Gazda naturală a virusului este liliacul de fructe (genul Pteropus), cunoscut popular sub numele de «vulpea zburătoare». Virusul este prezent în saliva, urina și excrementele acestora. Spre deosebire de gazdele umane, liliecii nu prezintă simptome clinice, acționând ca un rezervor silențios în natură”, a explicat medicul Roșu.
Transmiterea virusului la om se realizează prin contact direct cu secrețiile porcilor infectați sau ale altor animale domestice, prin consum de alimente contaminate (fructe sau sucuri), intrate în contact cu fluidele liliecilor infectați sau prin expunerea la secrețiile respiratorii sau la alte fluide corporale ale persoanelor infectate.
La început, pacienții care sunt infectați cu virusul Nipah pot prezenta febră, dureri musculare, cefalee și simptome respiratorii, precum tusea sau dificultățile de respirație.
„Ulterior, boala poate evolua către o fază neurologică, caracterizată prin encefalită acută, cu manifestări precum dezorientare, somnolență, convulsii și, în cazuri grave, comă. Chiar și în rândul supraviețuitorilor pot apărea sechele, sub forma unor tulburări neurologice persistente sau a unor recăderi manifestate prin encefalită tardivă”, a precizat dr. Roșu.
Citește aici de ce această infecție este o provocare majoră pentru medici.