Vremea se răcește semnificativ. România, sub Cod Galben și Cod Portocaliu de vânt

Publicat: 25 04. 2026, 18:54
Actualizat: 25 04. 2026, 20:10

Duminică, va fi vânt în toată țara, iar de luni începe o răcire a vremii. Până spre sfârșitul săptămânii următoare, maximele zilei ajung la jumătate în comparație cu cele de astăzi.

ANM a emis alerte meteo de Cod Galben și Cod Portocaliu, valabile pentru duminică:

Cod Galben

Interval de valabilitate: 26 aprilie, ora 09:00 – 26 aprilie, ora 21:00

Fenomene vizate: intensificări ale vântului

Vântul se va intensifica la început în nordul, nord-estul și centrul țării, iar după orele amiezii și în restul zonelor. În zonele joase de relief vor fi rafale de 50…70 km/h, iar la munte de 70…90 km/h.

Cod portocaliu

Interval de valabilitate: 26 aprilie, ora 12:00 – 26 aprilie, ora 18:00

Fenomen vizate: intensificări puternice ale vântului

Zone afectate: județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, precum și zona joasă de relief a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea

În județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, precum și în zona joasă de relief a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea temporar vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70…90 km/h.

Cod Portocaliu

Interval de valabilitate: 26 aprilie, ora 18:00 – 26 aprilie, ora 20:00

Fenomen vizate: intensificări puternice ale vântului

Zone afectate: local în județele Brăila, Tulcea, Ialomița și Călărași

Local în județele Brăila, Tulcea, Ialomița și Călărași temporar vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70…90 km/h.

Cod Portocaliu

Interval de valabilitate: 26 aprilie, ora 12:00 – 26 aprilie, ora 21:00

Fenomen vizate: intensificări puternice ale vântului

Zone vizate: Carpații Orientali, Meridionali și Munții Apuseni, la altitudini mai mari de 1600 m

În Carpații Orientali, Meridionali și în Munții Apuseni, la altitudini mai mari de 1600 m, temporar vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 100…120 km/h.

Vremea în România, în continuă răcire

După perioada de vânt, vremea se răcește semnificativ și, de la temperaturi de 25 de grave, se va ajunge rapid la temperaturi maxime la jumătate.

Luni, vremea se va răci în toată țara. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu viteze la rafală de 40…45 km/h, dar și pe crestele montane, mai ales cele ale Carpaților Orientali și Meridionali unde vor fi rafale de 60…70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 9 grade.

Marți, vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în zona montană înaltă și trecător în sud-estul țării. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 14 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade.

Miercuri, valorile termice vor fi în scădere în toată țara, astfel încât se vor situa sub normele climatologice specifice perioadei.

Autorul recomandă:

Se schimbă radical vremea și revin iernile de altădată? Ce spune climatologul Lucian Sfîcă despre modificările climatice