Ziua Națională a României, marcată printr-un eveniment cultural la Ambasada României la Havana – FOTO-VIDEO

Publicat: 02 12. 2023, 10:55

Ambasada României la Havana a marcat Ziua Națională a României printr-un eveniment cultural realizat cu sprijinul Universității Transilvania din Brașov.

În deschiderea serii, ansamblul muzical al Universității Transilvania din Brașov s-a alăturat corului Școlii Internaționale din Havana, pentru transmiterea unui mesaj muzical de pace, extrem de apreciat!

„Dialogul este crucial pentru depășirea diferențelor, așa cum educația este fundamentală pentru construirea unei culturi a păcii, în beneficiul umanității! Gândindu-ne la contextul internațional complicat, care a marcat acest an, am decis să dedicăm sărbătoarea Zilei Naționale a României în Cuba, temei Dialog pentru Pace prin vocea tinerei generații!”, a transmis în discursul său, ambasadorul României în Cuba, Theodora Magdalena Mircea.

Ambasada României la Havana a marcat Ziua Națională a României printr-un eveniment cultural

Ansamblul de muzică și dansuri al Universității Transilvania din Brașov, cu o bogată activitate națională și internațională, a încântat invitații cu o interpretare inedită a celor mai reprezentative creații ale compozitorilor români, aranjamente originale ale folclorului românesc, aranjamente de muzică pop, jazz și dansuri din toată țara, oferind o călătorie muzicală magică și o imersiune în diversitatea culturală a României.

Audiența formată din membri ai corpului diplomatic, autorități cubaneze, români din Cuba, oameni de afaceri și de cultură, reprezentanți ai mass-media, a descoperit frumusețea jocului, a costumelor populare, a produselor tradiționale specifice, precum și a vinului romanesc, prezentat cu sprijinul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.