Ștefan Popescu descifrează decizia lui Nicușor Dan: „De frică ne ducem în Statele Unite”
Analistul de politică externă, Ștefan Popescu, a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiuniii Ai aflat! cu Ionuț Cristache, unde a explicat motivul care, din punctul său de vedere, stă la baza deciziei președintelui Nicușor Dan de a participa la Consiliul de Pace al lui Trump.
Ștefan Popescu a subliniat faptul că, în opinia sa, Nicușor Dan a decis să meargă la Washington de frică. Acesta a presupus că echipa din spatele președintelui l-ar fi sfătuit să participe la reuniune pentru că, în caz contrar, relațiile României cu Statele Unite s-ar fi degradat considerabil.
„Cred că de frică ne ducem. De frică, fiindcă cei care îl înconjoară pe președinte și cărora le ascultă sfaturile, au ajuns la concluzia că dacă se pierde și această ocazie, e imposibil să mai avem dialog înalt cu SUA. Deja au fost date semnale înainte. Raportul preliminar al Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților, în care România a fost citată de 113 ori cu anularea alegerilor, de fapt, trădează acolo și o percepție cu privire la România în anumite medii americane republicane – că România alunecă spre niște reflexii anti-americane.”
Analistul a amintit și de participarea ministrului de Externe la ministeriala pentru minerale critice de la Washington, pe care o consideră încă un semnal care dovedește slăbirea relației cu SUA.
„Al doilea semnal ar fi ignorarea totală a Oanei Țoiu la ministeriala pentru minerale critice la Washington. Să mergi acolo și să nu poți avea o fotografie sau o strângere de mână, a fost un semnal foarte puternic.”