Unde îl identificăm prima dată pe Iliescu? Într-o uliță în mahala? Lavinia Betea: „Nu noi îl identificăm, ci alții, după ’90, când apare presa liberă”
În cadrul unei ediții speciale transmise live de Gândul a emisiunii „Ai Aflat!, cu Ionuț Cristache”, Lavinia Betea, autor, lector în psihologie și istoric, a vorbit despre cum presa de după 1990 a simțit suflul libertății. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache.
Lavinia Betea: „Oamenii își doreau atunci adevăr. Și foarte mulți dintre noi ne-am dori să ne facem profesia așa cum credeam că se face în spiritul adevărului, în spiritul realității. Oamenii nu mai voiau minciună”
Invitat la emisiunea lui Ionuț Cristache, Lavinia Betea a vorbit despre cum presa de după 1990 a simțit suflul libertății. Aceasta a început prin a răspunde la întrebarea lui Ionuț Cristache – „unde îl găsim pentru prima dată pe Iliescu?”. Aceasta a sesizat o nuanță și a exploatat ideea că nu îl identificăm noi, cei prezenți, ci gazetarii de după 1998. Descătușarea presei, despre care vorbește istoricul, este similară cu ideea de presă liberă. Aceasta susține că prima categorie care și-a schimbat radical perspectiva, imediat după Revoluție, a fost presa. Gazetarii au devenit liberi, câștigând un suflu al dreptății. Oamenii își doreau adevărul, căci erau sătuli de minciună. Betea adaugă faptul că cei mai mulți gazetari au început să-și facă treaba în acest spirit al adevărului și al realității.
„Nu noi. Nu noi îl identificăm pe o uliță, prin mahala. Alții îl identifică, și-l identifică după 1990, când apare presa liberă. Această descătușare a presei… Până la urmă, putem spune că prima categorie profesională care schimbă radical perspectiva pe care o avuseseră înainte sunt gazetarii. Și eu eram un gazetar în 1989 și atunci am devenit niște oameni liberi în 22 decembrie. Așa ne-am simțit noi, în 22 decembrie 1989, când era vestea aceea copleșitoare că s-au ridicat soții Ceaușescu cu elicopterul în aer în neant. Până la urmă, noi ne-am simțit cu adevărat niște oameni liberi. Dar foarte repede… Oamenii își doreau atunci adevăr. Și foarte mulți dintre noi ne-am dori să ne facem profesia așa cum credeam că se face în spiritul adevărului, în spiritul realității. Oamenii nu mai voiau minciună. Oamenii voiau să fie o interfață între între cetățean și locurile acestea unde el nu are acces. Fie că sunt prea departe în spațiu și timp, fie că sunt niște locuri oarecum îngrădite. Însă foarte curând, presa, gazetarii nu erau foarte convinși că vor rezista singuri. Ziarul din Arad a fost cred că singurul ziar care nu s-a afiliat la FSN sau nu și-a căutat un alt patron. Pentru că mișcarea aceea a fost ca FSN-ul să se substituie partidului comunist, să preia structurile respective inclusiv în presă. Și și-au căutat niște patroni, au apărut patronii. Cine puteau fi? În primul rând puteau fi noi oameni, noile structuri sau vechile structuri de fapt care acuma se intitulau FSN.”, a explicat istoricul.