Marian Tănase

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, care aparținea Agenției de știri Mediafax, o perioadă activând și la site-ul protvmagazin.ro.

Zece ani mai târziu, lucra pentru site-ul Antenei 1, a1.ro, dar și Observator.tv (actualul observatornews.ro), până în 2014.

Apoi, alți doi ani (din 2015), a scris pentru site-ul cotidianului Jurnalul Național, jurnalul.ro, de unde a plecat să lucreze la Libertatea.ro, din 2017 până în 2019.

La începutul anului 2020, mai precis în data de 1 februarie, s-a angajat la cotidianul online „Gândul”, unde lucrează și în prezent.

Copacul pe care este recomandat să-l plantezi în luna iunie, pentru că aduce NOROC și prosperitate în familie
29 mai 2025, 20:20

Copacul pe care este recomandat să-l plantezi în luna iunie, pentru că aduce NOROC și prosperitate în familie

Mii de britanici s-au MUTAT în Bulgaria, datorită caselor ieftine. Locuințele se vând online, la prețul unei mașini second-hand
29 mai 2025, 19:18

Mii de britanici s-au MUTAT în Bulgaria, datorită caselor ieftine. Locuințele se vând online, la prețul unei mașini second-hand

NUMERELE extrase la tragerile loto de joi, 29 mai 2025. Report la Joker (categoria I) de aproape 4 milioane de euro
29 mai 2025, 18:50

NUMERELE extrase la tragerile loto de joi, 29 mai 2025. Report la Joker (categoria I) de aproape 4 milioane de euro

Unde se află cea mai ieftină INSULĂ, ideală pentru un concediu relaxant. Ascunde plaje întinse, cu ape turcoaz
29 mai 2025, 18:13

Unde se află cea mai ieftină INSULĂ, ideală pentru un concediu relaxant. Ascunde plaje întinse, cu ape turcoaz

PLĂCINTĂ cu brânză la tigaie, rețeta simplă și rapidă pe care gospodinele o prepară din ce în ce mai des. Care sunt ingredientele necesare
29 mai 2025, 17:58

PLĂCINTĂ cu brânză la tigaie, rețeta simplă și rapidă pe care gospodinele o prepară din ce în ce mai des. Care sunt ingredientele necesare

MOTIVUL surprinzător pentru care acest bărbat de 56 de ani a decis să doarmă pe străzi, deși are propria locuință și iubită
29 mai 2025, 17:26

MOTIVUL surprinzător pentru care acest bărbat de 56 de ani a decis să doarmă pe străzi, deși are propria locuință și iubită

BANC | Bulă și amantul Bubulinei
29 mai 2025, 17:12

BANC | Bulă și amantul Bubulinei

Recomandările BNR pentru creditele imobiliare luate în această perioadă plină de incertitudini
29 mai 2025, 16:59

Recomandările BNR pentru creditele imobiliare luate în această perioadă plină de incertitudini

Noile PERSONAJE din cărțile pentru copii vorbesc despre bullying-ul din şcoli, cum să eviţi crizele de furie sau cum să înveţi să faci economii de mic
28 mai 2025, 23:42

Noile PERSONAJE din cărțile pentru copii vorbesc despre bullying-ul din şcoli, cum să eviţi crizele de furie sau cum să înveţi să faci economii de mic

Cât va ajunge să coste un borcan cu MIERE de salcâm după ce producția de anul acesta a fost compromisă
28 mai 2025, 23:30

Cât va ajunge să coste un borcan cu MIERE de salcâm după ce producția de anul acesta a fost compromisă

Victor Ponta: „Probabil că domnul GEORGESCU a realizat, după 18 mai, că s-a încrezut în cine nu trebuie și că a fost folosit”
28 mai 2025, 23:18

Victor Ponta: „Probabil că domnul GEORGESCU a realizat, după 18 mai, că s-a încrezut în cine nu trebuie și că a fost folosit”

Victor Ponta: „Eu cred că va fi un guvern PSD-PNL-UDMR-USR, cu premier politic. Îl acceptă toți pe Bolojan”
28 mai 2025, 22:44

Victor Ponta: „Eu cred că va fi un guvern PSD-PNL-UDMR-USR, cu premier politic. Îl acceptă toți pe Bolojan”

Când vine vorba de FRUMUSEȚE, multe românce preferă să își facă procedurile acasă. Cât cheltuie femeile, în medie, pe produse cosmetice și tratamente
28 mai 2025, 21:56

Când vine vorba de FRUMUSEȚE, multe românce preferă să își facă procedurile acasă. Cât cheltuie femeile, în medie, pe produse cosmetice și tratamente

Mii de militari REZERVIȘTI din toată țara sunt chemați la antrenamente, în aceste zile, dar mulți dintre ei n-au mai atins o armă de peste 20 de ani
28 mai 2025, 21:08

Mii de militari REZERVIȘTI din toată țara sunt chemați la antrenamente, în aceste zile, dar mulți dintre ei n-au mai atins o armă de peste 20 de ani

Bărbatul care a trimis o bombă pe post de dar de nuntă unui cuplu proaspăt căsătorit, în 2018, și-a aflat acum PEDEAPSA
28 mai 2025, 20:41

Bărbatul care a trimis o bombă pe post de dar de nuntă unui cuplu proaspăt căsătorit, în 2018, și-a aflat acum PEDEAPSA

Ce AMENZI riscă locatarii din Craiova care își usucă rufele în afara balconului, acest lucru fiind interzis încă din 2023
28 mai 2025, 19:28

Ce AMENZI riscă locatarii din Craiova care își usucă rufele în afara balconului, acest lucru fiind interzis încă din 2023

Cât MERCUR conţin conservele de ton şi cât de nocive sunt pentru sănătate, în special în cazul femeilor însărcinate
28 mai 2025, 18:55

Cât MERCUR conţin conservele de ton şi cât de nocive sunt pentru sănătate, în special în cazul femeilor însărcinate

Fiecare nativ are parte de o zi norocoasă în iunie 2025. Află care este aceasta, pentru fiecare ZODIE
28 mai 2025, 18:00

Fiecare nativ are parte de o zi norocoasă în iunie 2025. Află care este aceasta, pentru fiecare ZODIE

Dorind să fie italiancă în acte, românca Alina a făcut o vizită la Biroul de Cetățenie din Roma. De necrezut cum a fost UMILITĂ acolo și ce i-au cerut
28 mai 2025, 17:04

Dorind să fie italiancă în acte, românca Alina a făcut o vizită la Biroul de Cetățenie din Roma. De necrezut cum a fost UMILITĂ acolo și ce i-au cerut

TEST de perspicacitate | 3 diferențe, în maximum 19 secunde: Le puțeți găsi?
28 mai 2025, 16:44

TEST de perspicacitate | 3 diferențe, în maximum 19 secunde: Le puțeți găsi?

Tot mai mulți șoferi apelează la servicii mobile de intervenție rapidă și îşi fac ABONAMENTE de asistență rutieră. În ce constau acestea
28 mai 2025, 01:28

Tot mai mulți șoferi apelează la servicii mobile de intervenție rapidă și îşi fac ABONAMENTE de asistență rutieră. În ce constau acestea

Victor Ponta: „Orice partid mare din lumea asta nu stă tot timpul la guvernare, mai merge și în OPOZIȚIE”
28 mai 2025, 00:04

Victor Ponta: „Orice partid mare din lumea asta nu stă tot timpul la guvernare, mai merge și în OPOZIȚIE”

Taxa pentru bagajele de mână este CONTESTATĂ. Organizațiile care apără drepturile consumatorilor cer Comisiei Europene să investigheze fenomenul
27 mai 2025, 21:46

Taxa pentru bagajele de mână este CONTESTATĂ. Organizațiile care apără drepturile consumatorilor cer Comisiei Europene să investigheze fenomenul

Meseria de mecanic auto este tot mai cerută pe piața muncii din România. Mulți tineri vor deja o CARIERĂ în acest domeniu
27 mai 2025, 20:46

Meseria de mecanic auto este tot mai cerută pe piața muncii din România. Mulți tineri vor deja o CARIERĂ în acest domeniu

Elisabetta Gregoraci, fosta soție a lui Flavio Briatore, oferă noi DETALII despre Michael Schumacher: „Soția i-a organizat un spital în casă”
27 mai 2025, 19:41

Elisabetta Gregoraci, fosta soție a lui Flavio Briatore, oferă noi DETALII despre Michael Schumacher: „Soția i-a organizat un spital în casă”

ZODIAC chinezesc pentru luna iunie 2025. Unele zodii sunt favorizate, altele trebuie să se ferească de trădări
27 mai 2025, 18:20

ZODIAC chinezesc pentru luna iunie 2025. Unele zodii sunt favorizate, altele trebuie să se ferească de trădări

Ce faci dacă mașina ta este lovită de GRINDINĂ. Cine plătește pagubele și ce pași trebuie urmați
27 mai 2025, 17:18

Ce faci dacă mașina ta este lovită de GRINDINĂ. Cine plătește pagubele și ce pași trebuie urmați

Suprafeţele cultivate cu zmeură, afine sau mure sunt în CREȘTERE. Micii producători de fructe de pădure au reușit să intre în marile lanțuri de retail
27 mai 2025, 00:05

Suprafeţele cultivate cu zmeură, afine sau mure sunt în CREȘTERE. Micii producători de fructe de pădure au reușit să intre în marile lanțuri de retail

George Simion, MESAJ video numit „Discurs Președinte”: „Avem un stat debusolat, blocat între corupție, birocrație și abandon, condus de marionete”
26 mai 2025, 23:27

George Simion, MESAJ video numit „Discurs Președinte”: „Avem un stat debusolat, blocat între corupție, birocrație și abandon, condus de marionete”

Shein, anchetată de autoritățile europene pentru practici comerciale ilegale. Platforma de comerț online riscă AMENZI uriașe
26 mai 2025, 23:03

Shein, anchetată de autoritățile europene pentru practici comerciale ilegale. Platforma de comerț online riscă AMENZI uriașe

Călin Georgescu a anunțat că se RETRAGE din politică: „Îmi concentrez atenția și energia asupra familiei mele care are nevoie de liniște”
26 mai 2025, 22:14

Călin Georgescu a anunțat că se RETRAGE din politică: „Îmi concentrez atenția și energia asupra familiei mele care are nevoie de liniște”

ROBOR a coborât azi la cel mai scăzut nivel din ultimele săptămâni. Ratele lunare ar putea fi mai mici
26 mai 2025, 21:22

ROBOR a coborât azi la cel mai scăzut nivel din ultimele săptămâni. Ratele lunare ar putea fi mai mici

Cele trei ZODII care vor avea parte de un succes financiar, în luna iunie 2025
26 mai 2025, 20:40