Prima pagină » Actualitate » PARADOX în România. Numărul stațiilor de încărcare pentru maşinile electrice crește, într-un moment în care ritmul de vânzare al acestora scade

PARADOX în România. Numărul stațiilor de încărcare pentru maşinile electrice crește, într-un moment în care ritmul de vânzare al acestora scade

FOTO - Captură video

Au început să apară şi în România mai multe stații de încărcare pentru maşinile electrice, după ce sute de primării din țară – împreună cu companiile private – au dezvoltat rețele naționale care permit circulaţia cu aceste autovehicule pe distanțe lungi. Totuși ritmul în care s-au vândut mașinile verzi în ţara noastră a scăzut considerabil.

Specialiștii estimează că avem peste 5.000 de staţii de încărcare în toată ţara, iar Ministerul Mediului a dat peste 500 de milioane de lei pentru construirea unora dintre ele.

În Timișoara, de exemplu, sunt 16 stații de încărcare, iar primăria are în plan achiziția altor 21, în cartierele aflate mai departe de centru. De altfel, prețul pe killovat este 1,2 lei, cu mult sub ce oferă operatorii privați.

În Brașov sunt 39 de stații de încărcare publice, dintre care 15 sunt inaugurate în ultimii doi ani.

„Primăriile au început să dea în funcțiune stațiile instalate, la prețuri competitive. Mulți privați au început și ei să dea în funcțiune stații de încărcare și Hub-uri mari”, a precizat pentru Știrile Pro TV Tudor Marchiș, coordonatorul proiectului Electromobilitate.

Totuşi, conform unui studiu făcut la nivel mondial, România a coborât zece poziții în topul care monitorizează ritmul în care se vând mașinile electrice. Anul trecut, la nivel național, numărul de mașini electrice înmatriculate a scăzut cu 35% față de 2023.

Declinul a continuat și în prima jumătate a acestui an, când scăderea a fost de 1500 de mașini electrice, față de aceeași perioadă a anului trecut. Deși a stimulat inițial vânzările de mașini electrice, Programul Rabla Plus a pierdut din eficiență în prima jumătate a acestui an, ca urmare a scăderii subvenţiei.

„Suma acordată de Guvern pentru programul Rabla s-a înjumătățit, iar anul acesta lipsește cu desăvârșire”, a declarat Viorel Miron – directorul general al unei reprezentanțe auto.

Recent, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat că programul Rabla se va relua, dar nu spus şi când, potrivit sursei citate.

FOTO – Captură video: Știrile Pro TV

Recomandarea video

Mediafax
Unde petrec românii sărbătorile de iarnă? Patru din 10 hoteluri au grad de ocupare sub 50% de Crăciun și Revelion
Digi24
Cum le răspunde premierul Bolojan celor care îl numesc „Ilie Sărăcie”
Cancan.ro
DERAPAJUL lui Mircea Dinescu. A lansat un atac controversat la adresa Rodicăi Stănoiu
Prosport.ro
Andreea Bălan, apariție extravagantă la TVR. Iubita lui Victor Cornea a făcut senzație cu rochia ei
Adevarul
Locul din România cu drumuri complet asfaltate și case pentru toată lumea. Ce facilități are în 2025 un orășel de la capătul țării
Mediafax
Cum să dormi mai bine: Obiceiuri susținute de știință care te pot ajuta să ai un somn cu adevărat odihnitor
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Câți ani va sta Vlad Pascu după gratii! Decizia finală a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Gabriela Prisăcariu înainte să devină celebră. Soţia lui Dani Oţil s-a transformat radical! Imagini pe care le-ar vrea șterse
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
Mai multe fosile uimitoare s-au dovedit a fi cu totul altceva
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronaut a surprins peisajul de poveste cu lacul Yellowstone acoperit de zăpadă