Prima pagină » Actualitate » Greşeala pentru care 400 de șoferi au fost AMENDAȚI, doar anul trecut. Mulți o fac fără să-și dea seama, dar legea e clară

Greşeala pentru care 400 de șoferi au fost AMENDAȚI, doar anul trecut. Mulți o fac fără să-și dea seama, dar legea e clară

FOTO - Captură video

Peste 400 de şoferi au fost amendaţi, anul trecut, pentru o greşeală pe care o fac tot mai mulţi fără să îşi dea seama. Concret, aceștia merg pe banda a doua de pe autostradă în loc să o folosească doar când depăşesc. Alte amenzi se dau pentru conducere agresivă, cum ar fi flashuri şi claxoane.

„Sunt pe autostradă, pe prima bandă, merg cu 110 km la ora și vreau să depăsesc dar nu am unde pentru ca șoferul de pe banda doi e acolo de câțiva kilometri”… Scene ca aceasta se repetă zilnic pe toate autostrăzile din România, deși legea spune clar: banda a doua trebuie folosită doar pentru depășiri, după care şoferul este obligat să revină pe banda din dreapta.

Iar, în timp ce unii blochează ilegal banda a doua, alții recurg la flashuri și claxoane ca să își facă loc. Și nici aceste metode nu sunt permise de lege, iar amenda sare de 600 de lei.

„Ceilalţi conducători îşi pierd calmul, încep acele pressing-uri din spate, flash-uri, claxoane şi nu mai este mult până la frânare, accident şi scandal”, a declarat un expert în conducere defensivă.

Pericolul vine și la ieşirea din benzinării şi parcări. Unii șoferi nu folosesc banda de accelerare pentru intrarea pe autostradă, ci trec direct pe prima bandă. Zeci de accidente sunt evitate zilnic la limită.

„În timp ce acceleram, s-a băgat, a făcut stânga, s-a băgat în faţa mea, fără semnal, fără nimic, am redus viteza”, a povestit un şofer.

Anul trecut, peste 300 de accidente au avut loc pe autostrăzile din România, potrivit observatornews.ro.

FOTO – Captură video: Observator TV

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ALERTĂ pe o plajă din România! DRONĂ observată la doar 15 metri de stabilopozi. Anunțul autorităților
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
Ce salariu primește Cătălin Măruță să prezinte 'Furnicuțele' de la Antena 1. Ia mai mult decât la Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Cum să rămâi ACTIV și să te bucuri de viață bună după 60 de ani
Click
Tragedie în Grecia: Un adolescent irlandez de 17 ani a murit electrocutat în timp ce făcea duș. Familia este devastată
Digi24
„Fiara din Balcani” încearcă să obțină eliberarea din închisoare, deși a fost sancționat de 28 de ori pentru comportament agresiv
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune