COMUNICAT: Fluier de Start pentru Cupa Sectorului 3: Un jucător al generației de aur este gazda competiției în acest an

Publicat: 25 09. 2023, 11:58
Actualizat: 25 09. 2023, 12:08

This browser does not support the video element.

Săptămâna Europeană a Sportului începe în Sectorul 3 cu evenimentul ajuns la cea de-a doua ediție, „Cupa Sectorului 3”, care se va desfășura în două locații, respectiv bazele sportive Vitan și Unirii. Competiția este organizată de Primăria Sectorului 3 și are ca scop promovarea mișcării în aer liber, dar și popularizarea bazelor sportive cu acces gratuit amenajate în ultima perioadă.

Sute de cetățeni cu dorință de mișcare, dar și de a câștiga, s-au înscris deja la Cupa Sectorului 3 pentru a se înfrunta amical în singura competiție sportivă cetățenească organizată la nivelul unui sector. Astfel, între 22 și 30 septembrie, de la orele 18.00 la 21.00 participanții se vor înfrunta în patru campionate din patru sporturi: fotbal, tenis cu piciorul, tenis de masă și tenis de câmp. Câștigătorii vor fi premiați de Primăria Sectorului 3 în cadrul unei festivități organizate pe 30 septembrie la baza sportivă Vitan.

Jucător al generației de aur – gazda competiției

În cadrul festivității de premiere va fi prezent și fostul mare fotbalist român din „generația de aur” Miodrag Belodedici care va oferi câștigătorilor mingi de fotbal cu autograf. Vineri, 29 septembrie și sâmbătă 30 septembrie, la baza sportivă Vitan cei care vor veni să susțină sportivii vor avea parte și de meciuri demonstrative de tenis cu jucători profesioniști dar și de o serie întreagă de ateliere interactive pentru copii în care cei mici vor fi inițiați în activități sportive și recreative precum: aerobic, fitness, dansuri, badminton, arte marțiale. Pentru copii, dar și pentru adulți, va fi prezent și un specialist în nutriție care va oferi consultanță doritorilor, indiferent că practică un sport sau vor doar sfaturi pentru o viață sănătoasă.

Primăria Sectorului 3 îi invită pe toți iubitorii sportului și mișcării în aer liber să fie alături de sportivii Sectorului 3, în competiția dedicată lor.

Programul competiției

22.09

BAZA SPORTIVA UNIRII

18.00 – 19.00 TRAGEREA LA SORTI

MC: GRIGORESCU DIMITRIE GABRIEL

ARBITRU FOTBAL: COZA IONUT

ARBITRU TENIS: GANESCU ADRIAN

23.09

BAZA SPORTIVA VITAN

18.00 – 21.00            INREGISTRARE PARTICIPANTI

RIDICARE KIT PARTICIPARE (TRICOU, BRATARA                ACCES, COMPLETARE DECLARATII ETC)

24.09

BAZA SPORTIVA VITAN

18.00 – 21.00        INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT   PARTICIPARE

MECIURI ELIMINATORII FOTBAL, TENIS DE PICIOR,   TENIS DE MASA

18:00 – 21:00 (FOTBAL)
3 MECIURI T16
18:00 – 21:00 (TENIS CU PICIORUL)
2 MECI T16
18:00 – 21:00 (TENIS DE MASA)
4 MECIURI T32

25.09

BAZA SPORTIVA VITAN

18.00 – 21.00   INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE

MECIURI ELIMINATORII FOTBAL, TENIS DE PICIOR, TENIS DE     MASA

18:00 – 21:00 (FOTBAL)
3 MECIURI T16
18:00 – 21:00 (TENIS CU PICIORUL)
1 MECI T8
18:00 – 21:00 (TENIS DE MASA)
4 MECIURI T16

BAZA SPORTIVA UNIRII

18.00 – 21.00  INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE

MECIURI ELIMINATORII TENIS DE CAMP

18:00 – 21:00 (TENIS DE CAMP)
6 MECIURI T32

 26.09

BAZA SPORTIVA VITAN

18.00 – 21.00   INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE

MECIURI ELIMINATORII FOTBAL, TENIS DE PICIOR, TENIS DE  MASA

18:00 – 21:00 (FOTBAL)
4 MECIURI GR A + B
18:00 – 21:00 (TENIS DE PICIOR)
1 MECI T8
18:00 – 21:00 (TENIS DE CAMP)
4 MECIURI T16

BAZA SPORTIVĂ UNIRII

18.00 – 21.00  INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE

MECIURI ELIMINATORII TENIS DE CAMP

18:00 – 21:00 (TENIS DE CAMP)
4 MECIURI T16

27.09

BAZA SPORTIVĂ VITAN

18.00 – 21.00  INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT PARTICIPARE

MECIURI ELIMINATORII FOTBAL, TENIS DE PICIOR

18:00 – 21:00 (FOTBAL)
4 MECIURI GR A + B
18:00 – 21:00 (TENIS DE PICIOR)
1 MECI T8

BAZA SPORTIVA UNIRII

18.00 – 21.00   INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT     PARTICIPARE

MECIURI ELIMINATORII TENIS DE CAMP

18:00 – 21:00 (TENIS DE CAMP)
4 MECIURI T16

 28.09

BAZA SPORTIVĂ VITAN

18.00 – 21.00   INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT                 PARTICIPARE

MECIURI ELIMINATORII FOTBAL, TENIS DE PICIOR, TENIS DE MASA

18:00 – 21:00 (FOTBAL)
4 MECIURI GR A+ B
18:00 – 21:00 (TENIS DE PICIOR)
1 MECI T8
18:00 – 21:00 (TENIS DE MASA)
4 MECIURI T16

BAZA SPORTIVĂ UNIRII

18.00 – 21.00  INREGISTRARE PARTICIPANTI, RIDICARE KIT  PARTICIPARE

MECIURI ELIMINATORII TENIS DE CAMP

18:00 – 21:00 (TENIS DE CAMP)
4 SFERTURI

 29.09

BAZA SPORTIVĂ VITAN

11.00 – 20.00  DEMONSTRATII SPORT / MISCARE (26 DE DEMONSTRATII)

17.00 – 18.00 PROGRAM ARTISTIC STAND UP COMEDY – VICTOR BARA

18.00 – 21.00  SEMIFINALEINALE FOTBAL, TENIS DE PICIOR, TENIS DE     MASA, TENIS DE CAMP

18:00 – 21:00 (FOTBAL)
2 meciuri semifinale
18:00 – 21:00 (TENIS DE PICIOR)
2 meciuri semifinale
18:00 – 21:00 (TENIS DE MASA)
2 meciuri semifinale
18:00 – 21:00 (TENIS DE CAMP)
2 meciuri semifinale

EXPOZITIE, CABINA FOTO, CONSILIERE NUTRITIONALA

30.09

BAZA SPORTIVĂ VITAN

11.00 – 18.00   DEMONSTRATII SPORT / MISCARE (14 DE DEMONSTRATII)

15.00 – 16.00   MECI DEMONSTRATIV

16.00 – 17.00  PROGRAM ARTISTIC – MOMENT DE MENTALISM CU SIMION    STEFAN

16.00 – 18.00   FINALE FOTBAL, TENIS DE PICIOR, TENIS DE MASA, TENIS DE   CAMP

EXPOZITIE, CABINA FOTO, CONSILIERE NUTRITIONALA

16:00 – 18:00 (FOTBAL)
2 meciuri finale
16:00 – 18:00 (TENIS DE PICIOR)
2 meciuri finale
16:00 – 18:00 (TENIS DE MASA)
2 meciuri finale
16:00 – 18:00 (TENIS DE CAMP)
2 meciuri finale

18.00  FESTIVITATEA DE PREMIERE