Șeful USR: Desemnarea lui Florin Cîțu lasă deschisă ușa către anticipate

Publicat: 26 02. 2020, 20:59

Nominalizarea lui Florin Cîțu lasă deschisă perspectiva anticipatelor. a declarat miercuri seara liderul USR, Dan Barna.

„Desemnarea lui Florin Cîţu era previzibilă, dat fiind scenariul urmat de preşedintele Klaus Iohannis în ultima perioadă. Vom vedea care va fi poziţia premierului desemnat”, a spus Dan Barna.

Acesta a mai declarat că nominalizarea lui Cîţu lasă deschisă şi perspectiva anticipatelor.

„Nominalizarea aceasta lasă deschisă şi perspectiva anticipatelor. Noi am zis că anticipatele sunt soluţia corectă şi morală, însă dezvoltările de acum par să se depărteze de asta”, a mai spus Barna.

El a declarat că se aşteaptă ca USR să fie chemat la discuţii de noul premier desemnat şi că formaţiunea pe care o conduce vrea să facă parte din noul Executiv, „obiectivul fiind alegerea primarilor din două tururi”.

Cine este Florin Cîțu, „premierul de sacrificiu” al președintelui Iohannis

Acesta a vorbit şi despre poziţia pe care o va adopta USR la audierea noilor miniştri în Parlament.

„La audierea miniştilor cabinetului Cîţu vom face ce am făcut până acum. Miniştrii performnaţi vor beneficia de susţinere, ceilalţi vor beneficia de un vot în funcţie de prestaţie. USR nu oferă un cec în alb PNL”, a spus Barna.