Explorează noi enigme, cu celebrul actor Laurence Fishburne, într-un nou sezon al seriei „Cele mai mari mistere ale istoriei”, la HISTORY Channel

Publicat: 22 03. 2023, 15:59

Serialul documentar „Cele mai mari mistere ale istoriei”, găzduit și dezbătut de celebrul actor Laurence Fishburne, revine la HISTORY Channel cu un nou sezon de investigații speciale care abordează și analizează în detaliu mistere istorice ale lumii.

Pe parcursul a 10 episoade publicul va afla informații surprinzătoare și va descoperi perspective noi ale unor evenimente istorice celebre, prin dovezi, investigații și interviuri inedite.

Ar putea noi indicii să ne spună în sfârșit ce s-a întâmplat cu Chivotul Legământului și să ne conducă la găsirea acestuia? Documentele și dovezile recent declasificate vor oferi în sfârșit o concluzie în cazul asasinării președintelui John F. Kennedy? Pot noile dovezi și tehnologii să descifreze în sfârșit codul ucigașului Zodiac și să dezvăluie identitatea acestuia? Ce s-a întâmplat cu comoara pierdută a lui Barbă Neagră? Vom putea descifra vreodată adevăratul scop al uimitoarelor piramide egiptene?

La aceste întrebări va căuta răspunsul Laurence Fishburne, alături de experți, istorici și analiști care studiază și demonstrează enigme ale istoriei lumii.

Seria „Istorii furate”, care va avea 8 episoade de câte 60 de minute fiecare, începe joi, 20 aprilie, de la ora 22:00

Această serie investigativă analizează modul în care comerțul cu antichități și opere de artă furate a devenit o sursă majoră de venit pentru sindicatele crimei și organizațiile teroriste din întreaga lume.

Comori antice prețioase smulse din pământ, artă neprețuită smulsă de pe pereți – este o tragedie modernă, în timp ce cele mai mărețe realizări ale omenirii sunt reduse la niște mărfuri obscene.

Folosind diferite studii de caz, fiecare episod analizează cum și de ce toate organizațiile criminale, de la Statul Islamic la triadele chinezești, au intrat în acțiune și de ce autoritățile de aplicare a legii din toată lumea sunt hotărâte să le oprească, dar adesea sunt neputincioase.

Documentarul „+2 grade Celsius: Fără cale de întoarcere” va avea premiera sâmbătă, 22 aprilie, la ora 21:00.

Pe măsură ce temperatura medie a Pământului crește în fiecare an, specialiștii avertizează că ne apropiem de un punct de cotitură fatal – 2 grade Celsius peste normă – ceea ce ar putea declanșa o succesiune de dezastre naturale care vor devasta întreaga lume. De la incendii violente la furtuni din ce în ce mai intense și frecvente, erupții vulcanice și cote ale mărilor în creștere, va fi oare existența umană împinsă la limită?

Foto: HISTORY Channel

CITEȘTE ȘI: HISTORY Channel celebrează poveștile femeilor care au scris istorie

„Iarna Misterelor” se întoarce din 3 ianuarie, la HISTORY Channel

„Triunghiul Bermudelor: În Ape Blestemate”, la HISTORY Channel, în februarie